Nouă intervenţie de urgenţă a pompierilor români!

Au ars sute de hectare de vegetaţie în Dolj, în apropiere de două localităţi

De data aceasta, salvatorii au fost chemaţi în judeţul Dolj, unde mai bine de 300 de hectare de vegetație uscată au ars, miercuri seară.

Vântul puternic a făcut ca două incendii din localități aflate la 10 km distanță să se unească.

În jur de 20 de pompieri militari au fost nevoiţi să se lupte cu flăcările puternice timp de aproximativ 10 ore, relatează PRO TV.

Prima dată, pompierii au fost chemaţi de localnicii din localitatea Brădeşti, miercuri după-amiază. La câteva ore distanţă, un alt apel la serviciul unic de urgenţă 112 anunţa că un alt incendiu a izbucnit în zonă, la circa 10 km depărtare.

Pompierii au sosit la faţa locului cu trei autospeciale cu apă şi spumă. Din fericire, flăcările nu au ajuns la casele oamenilor din apropiere.

Militarii spun că incendiul a fost declanşat, cel mai probabil, de folosirea focului în spații deschise, fără supraveghere.

Incendiu şi în judeţul Tulcea, în zona lacului Babadag

Şi pompierii din Tulcea au avut de furcă cu flăcările, în zona lacului Babadag. Aproape 10 hectare de stuf şi vegetaţie uscată au ars, miercuri seara, într-un incendiu cauzat, cel mai probabil, de neatenţia unei persoane care a folosit focul într-un spaţiu deschis, potrivit unui anunţ făcut joi de către ISU Delta.

Incendiu Tulcea
Sursă foto: ISU Tulcea

Pentru stingerea incendiului au intervenit lucrătorii Staţiei de Pompieri Babadag cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă.

“Incendiul, care a cuprins o suprafaţă de aproximativ 10 hectare de vegetaţie uscată şi stuf, a fost lichidat după aproximativ două ore. Cauza probabilă producerii incendiului este foc deschis în spaţii deschise”, se arată în comunicatul oficial.

Pompierii recomandă să se evite utilizarea focului în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopţii şi pe timp de vânt, la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile, precum şi arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile în alte spaţii decât a celor special amenajate.

Sursa foto: Dreamstime