Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat miercuri planul Japoniei de a-şi dubla cheltuielile militare în următorii cinci ani, estimând că acest lucru reflectă angajamentul arhipelagului pentru securitate într-o lume „volatilă”.

NATO salută decizia Japoniei de creștere a bugetului militar

Revizuirea doctrinei de securitatea naţională a Japoniei, anunţată la sfârşitul lui 2022, face să existe „încă” un partener „pentru pace”, a declarat Stoltenberg.

„Sunt fericit că Japonia prevede (creşterea bugetului său militar, n.r.) pentru a atinge pragul de referinţă al NATO de 2% din PIB consacrat apărării”, a declarat el în cadrul unui discurs susţinut la universitatea Keio din Tokyo.

Timp de decenii, Japonia şi-a plafonat cheltuielile militare la circa 1% din PIB, însă guvernul prim-ministrului Fumio Kishida a aprobat în decembrie o nouă doctrină de securitate, care prevede în special creşterea bugetului pentru apărare la 2% din PIB până în 2027.

„Asta demonstrează că Japonia ia securitatea internaţională în serios”, a afirmat Stoltenberg, relatează AFP.

Ameninţările crescânde reprezentate de China şi Coreea de Nord, precum şi invazia rusă în Ucraina, au făcut mai populară în rândul populaţiei japoneze creşterea cheltuielilor militare ale ţării, în pofida constituţiei sale pacifiste.

Războiul declanșat de Rusia este o problemă mondială

Jens Stoltenberg a subliniat că războiul declanşat de Rusia este o problemă mondială care afectează de asemenea mediul de securitate în Asia. El a apreciat că preşedintele rus Vladimir Putin a evaluat prost rezilienţa ucrainenilor şi unitatea afişată de membrii NATO pentru a susţine Ucraina.

Deşi a repetat că NATO nu consideră China un adversar, el a declarat că presiunea în creştere şi ambiţiile militare ale Beijingului reprezintă o problemă care trebuie abordată.

„Astăzi, ordinea mondială de care am beneficiat atât de bine timp de atâtea decenii este ameninţată. Moscova şi Beijingul sunt în avangarda acestui avânt autoritar”, a declarat Stoltenberg.

„Într-o lume mai periculoasă, Japonia poate conta pe NATO pentru a fi alături de ea”, a adăugat el.

Reacția Beijingului

Reacția Chinei nu a întârziat să apară, printr-o declarație a ministerului chinez de Externe. Potrivit Beijingului, China „a fost întotdeauna o apărătoare a păcii şi stabilităţii mondiale şi regionale”.

„NATO ar trebui să se gândească serios la rolul pe care l-a jucat în menţinerea securităţii în Europa”, i-a replicat miercuri o purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Mao Ning.

Pe de o parte, NATO „pretinde că poziţia sa de alianţă regională de apărare nu s-a schimbat”, însă, pe de altă parte, îşi „consolidează în mod continuu legăturile de securitate militară cu ţările din (regiunea) Asia-Pacific şi exagerează ameninţarea chineză”, a denunţat purtătoarea de cuvânt.

„China a fost întotdeauna o apărătoare a păcii şi stabilităţii mondiale şi regionale”, subliniază ea.