Anunțul momentului despre Pfizer! Ce se întâmplă cu cei vaccinați cu două doze de vaccin

Studiul vine în sprijinul recomandării celei de-a treia doze de vaccin (booster) pentru a preveni infectarea cu COVID-19 odată ce imunitatea scade, a anunţat echipa de cercetători care a publicat rezultatele studiului în revista British Medical Journal (BMJ).

Experţi de la Research Institute of Leumit Health Services din Israel au descoperit o creştere treptată a riscului de infectare cu coronavirus după 90 de zile de la inocularea cu a doua doză de vaccin Pfizer/BioNTech.

Israelul a fost una dintre primele ţări care au demarat o amplă campanie de vaccinare anti-COVID-19, în decembrie 2020, însă se confruntă cu o reapariţie a infectărilor cu coronavirus şi, prin urmare, analizează aspectele care determină scăderea imunităţii în rândul celor vaccinaţi.

Ce au descoperit experții

Experţii au examinat rapoartele de sănătate a 80.057 de adulţi (cu o vârstă medie de 44 de ani) care au făcut un test PCR între mijlocul lunii mai şi septembrie, cu cel puţin trei săptămâni după administrarea celei de-a doua doze de vaccin.

Niciuna dintre aceste persoane nu fusese înregistrată ca având infectări anterioare cu COVID-19.

Din grupul de 80.057 de persoane, 7.973 (9,6%) au avut un rezultat pozitiv al testului.

Experţii le-au comparat apoi cu persoane de aceeaşi vârstă şi din acelaşi grup etnic care au fost testate negativ în decursul aceleiaşi săptămâni.

Studiul a constatat că rata rezultatelor pozitive a corespuns cu creşterea perioadei de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID-19.

Un studiu din Israela rată că vaccinul nu este eficient împotriva tulpinii Delta

Jerusalem Post a publicat un nou studiu realizat de cercetătorii din Israel, potrivit căruia, persoanele care s-au vaccinat împotriva coronavirusului cu cele două doze ale vaccinului anti-Covid dezvoltat de Pfizer/BioNTech în lunile ianuarie și februarie au avut o probabilitate cu 51% mai mare de a contracta coronavirusului în luna iulie comparativ cu cei care s-au vaccinat în martie sau aprilie.

Studiul a fost realizat de echipa de cercetători de la Institutul Kenyon din Ierusalim (KI) și de la Centrul de Cercetare și Inovare Maccabi din Tel Aviv (KSM). Cercetătorii au comparat incidența infecțiilor în rândul persoanelor care s-au imunizat anti-Covid la începutul campaniei de vaccinare din Israel (ianuarie și februarie) și printre cei care s-au vaccinat două luni mai târziu (martie și aprilie).

Astfel, potrivit surselor citate, riscul infecției a fost semnificativ mai mare pentru persoane în funcție de cât de devreme s-au vaccinat. Totodată, a mai fost observat și un trend de risc mai ridicat de spitalizare. În același timp cercetătorii subliniază și faptul că rezultatele sunt consecvente cu alte studii făcute asupra acestui subiect.

La rândul lor, acestea au constatat un declin al nivelurilor de anticorpi și compușilor din sistemul imunitar la 4-6 luni după vaccinare. ”Eficacitatea vaccinului scade pentru toată lumea, potrivit studiului”, afirmă dr. Barak Mizrahi, coordonatorul cercetării.