Anunțul lui Emmanuel Macron. Uniunea Europeană și Statele Unite pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei

Anunțul lui Emmanuel Macron. Uniunea Europeană și Statele Unite pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei

SURSA FOTO: Dreamstime - Emmanuel Macron

Publicat de Alexandra Iana la 17 mai 2025, 14:12

Emmanuel Macron anunță că Uniunea Europeană și Statele Unite pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei, în lipsa unui acord privind încetarea focului în Ucraina. Negocierile de la Istanbul dintre Kiev și Moscova nu au adus progrese semnificative.

Uniunea Europeană pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei

Vineri, președintele Franței, Emmanuel Macron, a afirmat că Uniunea Europeană își continuă eforturile de a elabora noi sancțiuni împotriva Rusiei, acestea fiind pregătite „în coordonare” cu Statele Unite. Măsurile vor fi aplicate în cazul în care Moscova va persista în refuzul de a accepta o încetare a ostilităților în Ucraina.

„Ceea ce rămâne relevant este (…) singura propunere concretă care a fost făcută, aceea de încetare a focului necondiţionat”, a declarat Macron, aflat la Tirana, în urma unor negocieri fără rezultat între reprezentanții Ucrainei și ai Rusiei desfășurate la Istanbul.

El a adăugat că „continuăm (…) să pregătim noi sancţiuni în coordonare cu Statele Unite ale Americii, în cazul în care acestea nu ar avea un răspuns pozitiv”.

Potrivit liderului francez, delegația ucraineană așteaptă „în următoarele ore” un „răspuns la solicitările făcute” autorităților ruse. De asemenea, a precizat că oficialii europeni intenționează să continue dialogul cu președintele american Donald Trump.

Trump intenţionează să organizeze discuţii cu partea rusă

Conform afirmațiilor lui Macron, președintele Trump „intenţionează să organizeze discuţii cu partea rusă pentru a clarifica ce s-a întâmplat”, fiind posibile „contacte telefonice” inițiale cu Vladimir Putin.

La rândul său, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a exprimat dezamăgirea vineri, considerând că a fost „o șansă de pace ratată”, după desfășurarea unei prime runde de negocieri între Kiev și Moscova, care a avut loc la Istanbul – prima după o pauză de peste trei ani, potrivit agenției DPA.

Obiectivele principale ale delegației ucrainene în cadrul acestor tratative au fost obținerea unui armistițiu și organizarea unei întrevederi directe între Zelenski și omologul său rus, Vladimir Putin. Cu toate acestea, partea rusă s-a arătat dispusă doar să continue consultările pe aceste teme, fără angajamente clare.

Informații articol
Despre autor
Alexandra Iana

Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.