Mai exact, se pare că Poşta Română a dezvoltat o nouă reţea de transport care asigură livrarea trimiterilor poştale, din anumite clase de servicii, la sediul sau domiciliul clienţilor, în orice localitate de pe teritoriul României.

Anunțul a fost făcut vineri de operatorul poştal naţional, din dorința de a onora toate cererile clienților.

„Pentru a onora cerinţele clienţilor, manifestate prin creşterea exponenţială a comenzilor online şi a trimiterilor internaţionale import, Poşta Română a dezvoltat o nouă reţea de transport care să asigure livrarea mecanizată, având suport logistic dedicat, în fiecare localitate de pe teritoriul României. Aceasta este proiectată pe un număr de 167 de subunităţi poştale (157 în mediul urban şi 10 în mediul rural), care au fost dotate cu suportul logistic şi uman necesar – autovehicule, infrastructură IT, de comunicaţii şi agenţi curieri”, se arată într-un comunicat al CNPR.

Astfel, prin Serviciul StaiAcasă Plus, se oferă livrare la „uşă” şi distribuţie rapidă clienţilor care comandă alimente la temperatură ambientală, dar şi produse nealimentare, de la retailerii care încheie contracte cu Poşta Română. Dacă, la data lansării acestui serviciu (aprilie 2020), StaiAcasă Plus era disponibil doar în reşedinţele de judeţ şi în localităţile limitrofe, în limita a 20 km, în prezent acesta se prestează în toate localităţile din România, pentru colete cu o greutate maximă de 30 kg.

Despre ce tarife este vorba

În ceea ce privește tariful, potrivit sursei citate, acesta este negociat pe bază contractuală, iar partenerii de contract au parte de condiţii similare de prestare cu cele ale operatorilor poştali concurenţi de pe piaţa de servicii poştale (notificarea prin SMS a destinatarului privind livrarea trimiterii, contactarea telefonică a destinatarului pentru confirmarea zilei de livrare într-un termen maxim de 5 zile calendaristice, monitorizarea parcursului trimiterii în sistem Track & Trace, cu posibilitatea urmăririi pe site-ul Poştei Române).

„Timpii de livrare sunt: Z sau maxim Z+1 (în aceeaşi localitate şi în localităţile arondate la subunitatea cu activitate mecanizată), Z+1 (în restul localităţilor din judeţ), Z+2 sau maxim Z+3 (în restul localităţilor la nivel naţional)”, spun reprezentanţii Poştei Române.

De asemenea, este disponibil Serviciul Express, pentru produsele: Prioripost (greutate maximă 20 kg), Prioripost cu valoare declarată fixă (greutate maximă 2 kg), Prioripost facturi (greutate maximă 20 kg) şi EMS (greutate maximă 30 kg).

„Până în prezent, se asigura livrarea mecanizată a trimiterilor Express interne şi internaţionale pentru destinatari la domiciliul/sediul clientului în 1.460 de localităţi. Noua reţea de transport permite livrarea la sediul/domiciliul clientului în toate localităţile din România. Serviciul asigură notificarea prin SMS a destinatarului privind livrarea trimiterii, contactarea telefonică a destinatarului pentru confirmarea zilei de livrare într-un termen de 7 zile lucrătoare de la sosirea în subunitate (trimiteri interne Express) şi 15 zile calendaristice (EMS), dar şi două tentative de livrare la domiciliul/sediul clientului. Timpii de livrare pentru trimiterile Express sunt: 12 ore în aceeaşi localitate, 24 de ore între reşedinţele de judeţ şi intrajudeţean, 36 de ore între oricare alte două localităţi”, arată comunicatul Poştei Române.

Ce se întâmplă cu coletul poștal intern

În ceea ce privește Coletul poştal intern din serviciile Standard, Valoare declarată, Ramburs şi Confirmare de primire, cu serviciul suplimentar Factaj (Factaj – tarif pentru livrare la domiciliu sau la sediu a coletelor poştale interne), noua reţea de transport permite asigurarea livrării trimiterilor de colete poştale interne cu Factaj, la domiciliu, în orice localitate din România, faţă de 101 localităţi, câte erau accesibile până în prezent.

Timpii de livrare, la nivel naţional, sunt Z+5, iar greutatea maximă a trimiterii trebuie să fie de 20 kg. Serviciul asigură notificarea prin SMS a destinatarului privind livrarea trimiterii, contactarea telefonică a destinatarului pentru confirmarea zilei de livrare într-un termen de 5 zile calendaristice de la sosirea în subunitatea poştală. După acest termen, destinatarul poate ridica trimiterea într-un termen de încă 5 zile calendaristice de la sediul subunităţii poştale din raza de distribuire a destinatarului, începând cu ziua lucrătoare următoare.

Pe zona EMS, respectiv colete poştale şi pachete mici extracomunitare import (pentru care s-a asigurat serviciul de Comisionariat Vamal şi clientul solicită livrare la domiciliu/sediu), Poşta Română precizează că serviciul este disponibil şi pentru destinatarii din toată ţara, în condiţiile în care, până în prezent, se asigura livrarea mecanizată a trimiterilor la domiciliu doar pentru clienţii din municipiul Bucureşti şi localităţile din judeţul Ilfov. Timpii de livrare sunt definiţi în funcţie de trimitere, de la Z+2, la maxim Z+5. În acest interval nu este inclusă perioada necesară efectuării formalităţilor vamale.

Totodată, Poşta Română a introdus tariful de livrare la domiciliu a trimiterilor import supuse serviciului de comisionariat vamal: 14 lei/trimitere (TVA inclus), pentru destinatarii care solicită expres acest lucru.

„Adaptăm continuu serviciile companiei la solicitările şi nevoile clienţilor. Implementarea acestei reţele de transport constituie suportul necesar dezvoltării portofoliului de produse şi servicii al Poştei Române, parte integrantă a strategiei companiei de a creşte cota de piaţă pe segmentele expres şi coletărie. De asemenea, dorim să întărim rolul nostru pe piaţa serviciilor de e-commerce, fiind un partener de încredere pentru marii retaileri, agenţii economici şi instituţiile publice şi un distribuitor de nădejde la uşa destinatarului final”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române.