Anunț important pentru românii care stau la bloc! S-a aflat acum. Întră în vigoare din 2023
Sursa: capital.ro
Informația momentului pentru românii care locuiesc la bloc. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, vine cu detalii de ultimă oră despre modul în care va funcționa rețeaua de termoficare. Ce pregătește edilul?
Vestea momentului pentru românii care stau la bloc. În curând problem căldurii în perioada iernii va deveni istorie. Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță ultimele demersuri în acest sens.
Potrivit edilului, începând cu anul viitor, în jur de 15 șantiere vor fi deschise, în condițiile în care vor fi semnate curând și contractele pe segmentele care vin din bani europeni.
Conform contractului, 50 de kilometri pe an vor fi realizați, drept urmare, iarna viitoare, bucureștenii o vor duce mult mai bine decât până acum. Totodată, edilul a mai adăugat și că potrivit estimărilor sale, peste doi-trei ani problema căldurii nu va mai fi una reală în București.
Când se va termina problema căldurii în București?
„Anul viitor o să avem cam 15 șantiere deschise, pentru că foarte curând o să semnăm contracte pe segmentele care vin din bani europeni şi o să ajungem să facem – pentru că e obligatoriu, conform contractului – 50 de kilometri pe an. Şi atunci, iarna viitoare o să fie mult mai bine decât iarna asta. În doi-trei ani, problema căldurii nu o să mai fie o problemă reală în Bucureşti”, a declarat edilul general al Capitalie la B1 Tv.
Anual, spune Nicușor Dan, vor fi repatriați în jur de 30 de kilometri de rețea de termoficare. Totodată, el a mai precizat că rețeaua principală are 1.000 de kilometri, dar și alți 3.000 de kilometri pe rețelele secundare.
Primarul a explicat și cum s-a ajuns în situația actuală. Nicușor Dan explică că de ani de zile, doar șase șapte kilometri au fost refăcuți.
Nicușor Dan, despre problemele de termoficare din București
„Reţeaua principală are 1.000 de kilometri şi mai sunt 3.000 de kilometri pe reţele secundare, dar acolo pierderile sunt mai mici, pentru că distanţele sunt mai scurte. Reţeaua principală, dacă o întreţii, ar trebui să ai un ritm cam de 30 de kilometri pe an, ca să nu ai niciodată probleme.
Problema este că noi, ani de zile, am făcut cinci-şase-şapte kilometri, şi atunci kilometrii de conductă care nu sunt schimbați s-au acumulat. Ca să o refacem cu totul durează 20 de ani. Dar ca să ne întoarcem unde eram ca şi calitate a serviciului acum zece ani, durează doi-trei ani”, a precizat Nicuşor Dan.
„Actuala situaţie în ce priveşte termoficarea este rezultatul inacţiunii de cel puţin zece ani de zile.Astfel, în aceşti zece ani, s-au acumulat 2,5 miliarde de lei neachitaţi, bani care ar fi putut fi folosiţi pentru investiţii”, a mai spus Nicușor Dan, care a subliniat faptul că în ultimii zece ani s-au alocat în jur de 700 milioane de lei, deși necesarul era de 950 de milioane.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





