Anunț despre cursul valutar! Ce se întâmplă cu moneda euro

Anunț despre cursul valutar! Ce se întâmplă cu moneda euro
Publicat de Bogdan Ungureanu la 26 august 2019, 11:56

Potrivit unui sondaj realizat de CFA România, analiştii financiari nu sunt prea încrezători când vine vorba despre evoluţia leului în raport cu moneda unică europeană. În plus, participanţii la sondaj anticipează şi o majorare a ratei inflaţiei.

Analiştii financiari estimează o depreciere a monedei naţionale în raport cu euro în următoarele 12 luni, până la 4,8358 lei/euro, potrivit unui sondaj CFA România.

„În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, 75% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7857, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8358”, precizează sursa citată.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a scăzut în luna iulie 2019, faţă de luna anterioară, cu 2,7 puncte până la valoarea de 48,2 puncte, iar faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 3,1 puncte. Această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului. Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut faţă de luna anterioară cu 4,1 puncte, până la valoarea de 56,4 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 3,4 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 1,9 puncte până la valoarea de 44,1 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 6,4 puncte.

Potrivit sursei citate, aproape 60% dintre participaţii la sondaj anticipează o majorare a ratei inflaţiei. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (august 2020/august 2019) a înregistrat o valoare medie de 3,91%. La momentul realizării sondajului rata inflaţiei se situa la valoarea de 3,84%.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.