Anunţ de ultimă oră al USR-PLUS! Pe cine vor acum să susţină ca preşedinte şi pe cine ca premier
Alianţa 2020 USR-PLUS a venit în sfârşit cu anunţul oficial. Cele două formaţiuni au căzut în cele din urmă la un acord privind numele propuse pentru postul de preşedinte şi prim-ministru al României.
Liderii Alianţei 2020 USR-PLUS s-au întâlnit duminică pentru a stabili ultimele detalii privind alegerile prezidenţiale. În urma discuţiilor, aceştia au anunţat, într-o conferinţă de presă, că cele două formaţiuni vor merge cu un candidat comun în lupta pentru Cotroceni, în persoana lui Dan Barna.
Preşedinţii USR şi PLUS, Dan Barna şi Dacian Cioloş, vor participa în tandem la viitoarele alegeri, Barna urmând să candideze pentru funcţia de şef al statului, iar Dacian Cioloş fiind premierul său propus.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





