Anunț crucial despre pensiile militare! Este informația anului: România are datoria
SURSA FOTO: Dreamstime
Informația momentului despre aceste pensii! Președintele Uniunii Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul”, Gabriel Oprea, a făcut un anunț privind pensiile militare de stat.
Președintele Uniunii Militarilor și Polițiștilor “Mihai Viteazul”, Gabriel Oprea a declarat că susține revenirea la formă inițială a Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, mai ales în contextul războiului cu Ucraina.
Legea la care face referire Gabriel Oprea a fost inițiată de președintele UMPMV, în mandatul sau de vicepremier pentru securitate națională.
Gabriel Oprea susține pensiile militare de stat
Tot Gabriel Oprea a fost cel care a promovat legea inclusiv din postura de premier interimar, până la adoptarea acesteia de către Parlament.
Proiectul a trecut de legislativ fără niciun vot împotrivă, legea fiind ulterior promulgată de către președintele României.
Ca vicepremier, Gabriel Oprea a organizat consultări cu specialiștii și cu liderii sindicatelor din instituțiile care formează domeniul securității naționale, în urma cărora a rezultat forma în care proiectul legislativ a fost adoptat în 2015, transmite umpmv.eu.
Legea a fost apreciată de către liderii sindicatelor din domeniu. De-a lungul timpului, aceștia și-au exprimat aprecierea față de Legea 223/2015, în mod public, precum și în cadrul întâlnirilor cu fostul vicepremier pentru securitate națională.
Sprijinul oferit militarilor este necesar
Gabriel Oprea consideră că este necesar ca spriinul oferit militarilor să fie apărat, pentru că instituțiile fundamentale să fie respectate.
“Pensiile militare nu sunt privilegii. România are datoria de a-și trata militarii cu respect și recunoștință. Ceea ce am obținut trebuie apărat. Trebuie să apărăm ce e sfânt în România.
Țara merge înainte dacă instituțiile din domeniul apărare, ordine publică și siguranță națională sunt respectate, mai ales în vremurile că acestea. Legea 223/2015, o lege bună pentru beneficiarii săi, trebuie să fie aplicată în formă să inițială”, a declarat președintele UMPMV, Gabriel Oprea.
Gabriel Oprea, anchetat de DNA în 2018
Amintim că Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA în mai 2018 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
„În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul.
La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”, arată informațiile publicate de DNA.
Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





