Anticorpul, cunoscut drept S309, este potent în dezactivarea proteinei din SARS-CoV-2, conform unei declarații din partea Universității din Washington, care este implicată în studiu. În momentul de față, anticorpul este testat de către Vir Biotechnology, potrivit foxnews.com

„Remarcabil, credem că S309 acoperă probabil întreaga familie Covid, care sugerează că ar putea fi dificil să devină imun la activitatea de neutralizare a S309”, a spus doctorul Herbert Virgin.

Eliminarea celulelor deja infectate

„De asemenea, S309 ar putea ar putea genera un efect de recrutare a sistemului imunitar într-o încercare de a elimina celulele deja infectate. Am observat acest lucru la animale sau în cazul celorlalte infecții respiratorii, precum gripa”, adăugat acesta.

David Veesler, un co-autor al studiului, avertizează că este nevoie de multă muncă înainte ca S309 să poată fi folosit în tratarea pacienților infectați cu Covid-19, deoarece studiul a fost realizat într-un mediu de laborator.

„Încă trebuie să arătăm că acest anticorp poate proteja în sisteme vii, ceva ce încă nu a fost făcut”, a spus Veesler.