Evenimente Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Antena 1 pregătește marea lovitură! Cea mai apreciată emisiune revine pe post

Autor: | | 0 Comentarii | 15993 Vizualizari

Una dintre cele mai apreciate emisiuni ale Antenei 1 revine în februarie pe micile ecrane. Astfel, prima ediție a noului sezon va fi difuzată duminică, 10 februarie, începând cu ora 20.00.

În cel de-al doilea sezon al emisiunii vor exista trei zile de difuzare: duminică, luni şi marţi, de la ora 20.00. Structura show-ului va avea şi ea unele modificări. Fiecare etaptă se va desfăşura pe parcursul a trei zile, iar la finalul fiecăreia, trei echipe vor intra la “Cursa pentru ultima şansă”. Eliminarea se va face în urma unor misiuni, foarte dificile, pe care perechile vor trebui să le facă în cazul în care se clasează pe ultimele locuri în competiţie sau sunt nominalizate de ceilalţi concurenţi.

Filmările pentru Asia Express – Drumul Elefantului au avut loc la finalul anului trecut în Sri Lanka şi India. 9 perechi de vedete au luat startul în această cursă, în încercarea de a câştiga premiul de 30.000 de Euro şi mai ales de a-şi depăşi limitele fizice şi psihice. Bianca Drăguşanu şi sora ei, Jojo şi Paul Ipate, Ana Morodan şi Adrian Teleşpan, Anca Sigartău şi fiul ei, Cosmin Seleşi şi Șerban Copoţ, Ruby şi iubitul ei, Cocuţa şi Bogdan Boantă, Margherita de la Clejani şi Iuliana Luciu, CRBL şi Oase sunt vedetele care au fost nevoite să se descurce cu un dolar pe zi, să îşi găsească singuri mâncare, cazare şi transport pentru a ajunge la destinaţia finală. Sri Lanka şi India s-au dovedit a fi o mare provocare pentru vedete. Diferenţele culturale uriaşe, condiţiile meteorologice dificile, misiunile pe cât de surprinzătoare, pe atât de grele, toate acestea au transformat această călătorie într-o aventură fără egal, care va ţine telespectatorii cu sufletul la gură. O altă noutate a acestui sezon este prezenţa lui Liviu Vârciu şi a lui Andrei Ștefănescu în rolul de co-prezentatori.

Pagina 1 din 1
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Cancan

Animal Zoo

EVZ Monden

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.