„Guvernul german consideră cvasiinevitabilă o ieşire a Greciei din zona euro dacă şeful opoziţiei Alexis Tsipras, de la stânga radicală Syriza, care va conduce guvernul după alegerile legislative din 25 ianuarie, abandonează linia rigorii bugetare şi nu mai rambursează datoriile ţării”, scria sâmbătă pe site-ul său de Internet săptămânalul Der Spiegel, citând „surse apropiate guvernului german”.

Potrivit presei germane, cancelarul şi ministrul său de finanţe Wolfgang Schauble, ambii conservatori CDU, încearcă să facă presiuni asupra alegătorilor greci şi asupra lui Tsipras însuşi. Totodată, demersul este controversat inclusiv în cadrul coaliţiei sale guvernamentale, social-democraţii, dar şi conservatorii exprimându-şi public dezaprobarea.

Interpelaţi de AFP, cancelarul şi ministrul german al finanţelor nu au dorit nici să confirme, nici să dezmintă informaţiile din Spiegel.

„Grecia şi-a îndeplinit obligaţiile în trecut. Guvernul german porneşte de la principiul că Grecia va continua în viitor să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de troica” creditorilor săi: Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internaţional, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului.

„Nu există o schimbare de orientare”, a insistat el.

Un înalt responsabil al CDU, Christian Baumler, a avertizat duminică: 'În caz de ieşire din zona euro, datoriile Greciei nu vor mai putea fi rambursate şi Germania va purta o parte semnificativă din povară”.

„Cu acest scenariu al ameninţării, guvernul se amestecă indirect în campania electorală elenă. Este extrem de riscant şi este o eroare”, comenta duminică şi cotidianul Die Welt, apropiat conservatorilor.

„Această ameninţare este susceptibilă să întărească şi mai mult nemulţumirea în Grecia faţă de Germania şi să-l ajute astfel pe Alexis Tsipras în campania sa. Aceasta ar putea, de asemenea, să alimenteze instabilitatea în Grecia şi chiar să ducă la o mişcare de panică însoţită de năvala spre ghişeele băncilor pentru retragerea depunerilor, continuă Die Welt.

În teorie, niciun mecanism nu prevede ieşirea unei ţări din zona euro. Dar la Berlin se imaginează că, dacă Grecia nu şi-ar îndeplini angajamentele, BCE ar putea să restrângă posibilităţile de refinanţare a băncilor greceşti până pe punctul de a constrânge Atena să reintroducă drahma.

Social-democraţii SPD, membri ai „marii coaliţii” aflate la putere la Berlin, au contestat public demersul atribuit Angelei Merkel.

Astfel, potrivit vicepreşedintelui grupului SPD în Bundestag, conservatorii au fost la originea acestei „scurgeri de informaţii. O schimbare de linie a guvernului? Mai degrabă o gravă eroare a CDU”, a comentat el pe contul său Twitter.

Secretarul de stat social-democrat al afacerilor europene, Michael Roth, s-a distanţat şi el de această luare de poziţie. „Grecia este membră a zonei euro. Şi acolo şi trebuie să rămână”, a afirmat el pe contul său Twitter.

Stânga radicală germană – opoziţia – a deschis imediat focul asupra cancelarului. „Cu acest tip de şantaj public se doreşte destabilizarea Greciei înaintea alegerilor”, a estimat preşedintele partidului de stânga Die Linke, Bernd Riexinger.

„Noile ipoteze asupra zonei euro sunt o imixtiune periculoasă şi iresponsabilă în libertatea de vot în Grecia. Astfel se alimentează naţionalismul”, a întărit purtătorul de cuvânt al deputaţilor ecologişti – Verzii în Parlamentul European, Sven Giegold, tot pe Twitter.

Parlamentul grec şi-a anunţat miercuri dizolvarea şi a confirmat organizarea în 25 ianuarie a alegerilor legislative anticipate pentru care stânga radicală, Syriza, este considerată favorită, potrivit sondajelor.

O astfel de victorie a Syrizei ar marca amorsarea unei schimbări necesare în Europa care ar antrena în special Spania şi Irlanda pe aceeaşi cale, a pronosticat sâmbătă şeful său, Alexis Tsipras, adversar al politicilor de austeritate impuse Greciei de creditorii ei.