Artista Andreea Bălan a fost suprinsă acum ceva timp la mare, în compania unui alt bărbat. Ulterior, s-a aflat că acesta este Tiberiu Argint, fratele realizatoarei de la TVR, Sonia Argint Ionescu.

Gestul făcut de Andreea Bălan nu i-a picat bine lui George Burcea, având în vedere că momentan cei doi nu sunt divorțați cu acte. În prezent, cei doi se află în plin proces de divorț.

În urma acestei apariții, aceasta a postat un nou vlog pe contul ei de Youtube unde vorbește despre noua relație, cât și despre faptul că există fericire după divorț. Aceasta a spus în vlog că lumea nu este de acord cu fericirea ei și că ar fi trebuit să sufere mai mult din cauza rupturii dintre ea și tatăl fetițelor sale.

”Trăim în țara în care dacă ești fericită după un divorț, ți se dă în cap! Trebuia să mai plângi, de ce nu ai plâns mai mult… Le place suferința, vor să ne vadă la pământ să suferim. Și, dacă te ridici și arăți că nu mai suferi, ei zic că trebuia să suferi mai mult”, a spus Andreea Bălan în noul ei vlog alături de cântăreața Amna care este și ea divorțată.

Andreea Bălan, optimistă după divorț

În același vlog, cântăreață a avut un mesaj pentru toate femeile care au divorțat și care trăiesc cu impresia că viața s-a terminat din această cauză.

”Vreau să dăm un mesaj pentru femeile divorțate pentru că sunt foarte multe femei divorțate care au impresia că la divorț s-a terminat viața. De abia începe viața!

Un divorț nu înseamnă că este sfârșitul vieții, chiar dacă ai și unul sau doi copii, înseamnă că așa a fost viața, cu bune și cu rele și că trebuie să mergi înainte.

Evident că este o perioadă mai plină de suferință în prima parte, dar după aceea se vindecă rănile și mergi mai departe, există iubire după iubire.

Nu se termină viața așa… Există viață după divorț, există lucruri frumoase, te regăsești pe tine, poți fi fericită și singură… Nu încetați să sperați, să iubiți și să vă iubiți”, a mai spus Andreea Bălan.