Americanii, decizie importantă pentru România. Se întâmplă chiar în săptămâna alegerilor
Luni Senatul american va supune votului o decizie importantă pentru România. Votul ar trebui să se desfășoare fără probleme.
Senatul american va vota luni numirea lui Adrian Zuckerman în funcția de ambasador în România iar votul ar trebui să se desfășoare fără probleme, având în vedere că republicanii controlează Senatul.
Zuckerman a primit de asemenea avizul în Comisiile de specialitate la sfârșitul lunii septembrie. La sfârşitul lunii iulie 2018, preşedintele american a trimis Senatului nominalizarea lui Adrian Zuckerman pentru funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al SUA în România.
Adrian Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent româna. Acesta este de profesie avocat, fiind admis în baroul din New York în 1984. Zuckerman are diplomă preuniversitară de la Massachusetts Institute of Technology şi a obţinut diploma în drept la New York Law School.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





