Nu toți românii sunt constienți ce pot să pățească dacă nu au asupra lor declarația pe propria răspundere. Potrivit hotărârii luate de Guvern, se spune doar că ”la solicitarea instituțiilor abilitate cu exercitarea controlului respectării măsurilor stabilite pe timpul stării de alertă, situaţiile exceptate potrivit prevederilor alin (2) (3, n.r.) se justifică prin declarație pe propria răspundere”.

Guvernul nu a specificat însă care ar putea fi sancțiunile dacă această declarație pe propria răspundere lipsește.

De exemplu, Legea adoptată de Parlament, care a intra de luni în vigoare, stipulează că ”circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile și, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă” se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei.