Românii trebuie să fie cu mare băgare de seamă în această perioadă. Vorbim în mod special de cei care au bani pe card. A apărut o nouă înșelătorie în România. Sunt vizați în mod special cei care folosesc OLX.

Toți cei care pun anunțuri pe OLX pot fi înșelați imediat. Există mai nou clienți falși. Aceștia fură banii de pe card fără ca românii să-și dea seama.

Cum se petrece totul? Unii români accesează un serviciu ce pare a fi al OLX. În realitate, este o escrocherie. Jurnaliștii de la cancan au prezentat și o probă în acest sens. Este vorba de declarația unei femei care a picat în plasa escrocilor care operau prin „Metoda OLX”.

Cum se poate fura prin metoda OLX

Femeia a povestit cum și-a pun un bun la vânzare. Imediat a primit un mesaj că cineva dorește să-l achiziționeze. Ceea ce a urmat este de neimaginat

”Mi-am pus telefonul la vânzare, pe OLX, la un preț de 3.500 lei – un IPhone ultima generație proprietate personală, luat în rate. Mi-a scris un cumpărător și mi-a spus că dorește să îl achiziționeze prin serviciile de transfer OLX. Mi-a explicat că el comandă prin OLX de câteva luni și că primesc banii în cont pe loc și fară nicio problemă să trimit cu curierul telefonul. Mi s-a părut ciudat că nu negociază, însă la întrebarea de ce plătiți atât de mult mi-a zis că nu au magazine bune în localitate și că telefonul are preț bun.

A scris că îl cheamă Violet Tănase și când l-am sunat pentru mai multe explicații mi-a spus că nu poate vorbi, că e răcit și nu are voce. I-am cerut buletinul și bineînțeles a refuzat, iar din conversație a reieșit că e dispus să plătească inclusiv comisionul meu la OLX, numai să-i trimit eu confirmarea de pe aplicația bancară că voi primi banii”, a declarat femeia conform sursei citate.

Ea a susținut că a primit un link pe care a completat datele cardului. Imediat i-a apărut un link fals OLX care îi garanta că a vândut produsul și că va încasa banii.

„Am dat «OK» pe acel link și mi-a luat banii de pe card. Am sunat la bancă ca să blochez însă a fost mult prea târziu. Am blocat cardul și urmează să merg la poliție. Operatorul băncii la care am cardul mi-a spus că sunt foarte multe cazuri asemănătoare cu al meu. Trebuie să știe cât mai multă lume despre această metodă ca să nu mai pice în plasa escrocilor”, a mai spus victima.