Aglomerație infernală la Vama Giurgiu. Cât așteaptă românii pentru a trece frontiera în Bulgaria

Aglomerație infernală la Vama Giurgiu. Cât așteaptă românii pentru a trece frontiera în Bulgaria

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 22 iulie 2024, 10:36

Aglomerație luni dimineață la Vama Giurgiu, oamenii fiind nevoiți să aștepte peste o oră pentru a trece frontiera. Pentru a evita timpii mari de așteptare, ITPF Giurgiu recomandă utilizarea punctelor alternative.

Românii așteaptă o oră și jumătate pentru a trece frontiera la Giurgiu

Luni dimineața, la Vama Giurgiu s-a format o coadă lungă de mașini, românii care pleacă spre Bulgaria fiind nevoiți să aștepte până la o oră și jumătate pentru a trece frontiera.

De menționat că, un transport agabaritic s-a blocat pe partea bulgărească a Podului Prieteniei, în dreptul lucrărilor de reabilitare, traficul fiind blocat pe ambele sensuri.

Lucrări de reparații la Podul Prieteniei

Circulația pe Podul Prieteniei dintre Giurgiu și Ruse se desfășoară alternativ, pe o singură bandă, în sistem semaforizat, datorită lucrărilor de reparații demarate pe partea bulgară a podului. Aceste lucrări au început luna aceasta și vor dura aproximativ 730 de zile, desfășurându-se zilnic timp de 10-12 ore.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu a transmis într-un comunicat de presă că va lua toate măsurile necesare pentru a asigura un trafic fluent prin punctul de trecere. Aceste măsuri includ suplimentarea arterelor de control și a numărului polițiștilor de frontieră care verifică documentele de călătorie, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei.

vama giurgiu 1
Vama Giurgiu

Recomandări pentru participanții la trafic

În contextul lucrărilor și a timpilor de așteptare ridicați la PTF Giurgiu, ITPF Giurgiu recomandă utilizarea și a celorlalte puncte de trecere a frontierei deschise în regim internațional la granița cu Republica Bulgaria:

  • PTF Calafat și PTF Bechet (județul Dolj) – trecere cu bacul
  • PTF Zimnicea și PTF Turnu Măgurele (județul Teleorman) – trecere cu bacul
  • PTF Călărași (județul Călărași) – trecere cu bacul
  • PTF Vama Veche, PTF Ostrov, PTF Negru Vodă, PTF Lipnița și PTF Dobromir (județul Constanța) – deschise pentru autoturisme cu greutate admisă de 3,5 tone, program de funcționare de la 8:00 la 20:00.

De altfel, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România atrăgea atenția că închiderea unei benzi pentru reparaţii pe partea bulgară a Podului dintre Giurgiu şi Ruse pentru o perioadă de doi ani va afecta semnificativ activitatea operatorilor de transport rutier români, care deja se confruntă cu timpi mari de aşteptare la trecerea frontierei bulgaro-române.

Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.