Diego Maradona s-a stins din viață, miercuri, 25 noiembrie 2020, la doar 60 de ani. Maradona, considerat de mulți cel mai mare fotbalist din istorie, se afla la locuința sa din Tigre, unde se recupera după operația pe creier suferită la începutul lui noiembrie, în momentul în care a încetat din viață.

Ce au descoperit medicii legiști la o săptămână după moartea fotbalistului este inimaginabil. Medicii legişti au stabilit la autopsia corpului fostului fotbalist Dego Maradona că inima acestuia cântărea 500 de grame, dublu decât normal, informează marca.com, citată de news.ro.

Mai exact, se pare că la o săptămână de la decesul lui Diego Maradona, anchetatorii încearcă să afle exact ce a cauzat moartea legendei fotbalului argentinian. Sunt examinate probe de urină şi sânge, precum şi inima lui, deoarece cântărea în jur de 500 grame, dublu faţă de greutatea normală.

Inima lui Maradona era dublă

De menționat este faptul că acest lucru reprezintă un adevărat mister pentru profesioniştii din domeniul medical care lucrează la acest caz şi care trebuie să stabilească dacă Maradona a consumat alcool, droguri sau altă substanţă cu puţin timp înainte de moarte, un rezultat crucial în ancheta procurorilor din San Isidro.

În același timp, s-a constatat că inima are cardiomiopatie dilatativă, iar cei care efectuează autopsia au dorit să examineze mai amănunţit sistemul conductor al inimii. În ceea ce privește cauza decesului, aceasta a fost considerată un edem pulmonar secundar acut în urma unei insuficienţe cardiace cronice exacerbate.

Fostul fotbalist Diego Maradona a încetat din viaţă, la 25 noiembrie, la Buenos Aires, la vârsta de 60 de ani.