medicamente Sicomed si Antibiotice evolueaza umar la umar la Bursa de Valori Bucuresti, dupa ce anul trecut au inregistrat trenduri diferite. Daca actiunile Sicomed s-au apreciat in 2003 cu 45%, iar titlurile Antibiotice cu 7,14%, de la inceputul anului cotatiile celor doua actiuni au avut aproximativ aceeasi crestere (22%, respectiv 26%). O evolutie asemanatoare cu actiunile Sicomed au avut-o si titlurile societatii Biofarm, societate listata pe Rasdaq. Anul trecut cotatia acestora a crescut cu 36%, in timp ce de la inceputul anului, pretul a crescut cu 26%. Brokerii sunt de parere ca anul acesta, investitorii vor continua sa acumuleze actiunile companiilor farmaceutice, insa cotatiile nu vor avea o evolutie spectaculoasa.Cu toate acestea, diferenta de pret dintre actiunile Antibiotice si Sicomed este de minim 1.000 de lei in favoarea celor din urma, chiar daca profitul net/actiune are valori aproximativ egale. Brokerii considera ca discontul cu care se tranzactioneaza actiunile Antibiotice provine din faptul ca actionarul majoritar al companiei iesene este statul, prin Ministerul Sanatatii si Familiei. Sectorul farmaceutic este in continuare considerat drept tinta de catre investitorii straini, desi volumele de tranzactionare ale actiunilor ATB si SCD reprezinta de cele mai multe ori 1-2% din totalul pietei. Actiunile Biofarm, desi sunt tranzactionate la preturi mai mari decat cele ale companiilor farmaceutice listate la BVB, sunt subevaluate, daca luam in considerare indicatorul PER si valoarea contabila, situatie intalnita la foarte multe societati listate pe aceasta piata. Pe langa cresterile constante de pret inregistrate de actiunile celor doua companii, investitorii straini apreciaza aceste titluri si pentru ca sunt mai ieftine in comparatie cu alte titluri ale societatilor similare din tari vecine. Cristian Tudorescu, analist financiar la Vanguard, spune ca „evaluarea comparativa fata de societati similare din Ungaria arata ca societatile romanesti sunt cotate la multipli inferiori, fapt explicabil din cauza problemelor cu care se confrunta producatorii romani de farmaceutice in ceea ce priveste cash-flow-ul”. La sfarsitul anului 2003, Antibiotice mai avea de recuperat 130 miliarde lei (aproximativ 4 milioane de dolari) aferente livrarilor de medicamente in spitale din 2002. Ioan Nani, directorul general al companiei, ne-a declarat ca au fost recuperate pana in prezent aproximativ doua milioane de dolari. Sicomed avea de recuperat la inceputul acestui an 3,6 – 3,8 milioane de dolari, suma care s-a redus pana la 2,6 milioane de dolari. Cristian Tudorescu considera ca „programul de esalonare a incasarilor dinspre spitale in contul creantelor aferente anului 2002 este doar o solutionare cu caracter temporar a crizei sistemului public de sanatate. De aceea, producatorii sunt preocupati de micsorarea gradului de dependenta fata de spitale.”Sistemul greoi de recuperare a sumelor din sistemul public de sanatate determina producatorii romani sa se orienteze si spre piata medicamentelor OTC (medicamente care se elibereaza fara prescriptie), unde este nevoie de un marketing agresiv. Astfel, Sicomed va beneficia de o noua identitate de corporatie, care se va realiza printr-un nou logo, o noua campanie de imagine etc., iar Antibiotice se va focaliza pe crearea unui brand puternic. Desi din punctul de vedere al vanzarilor fizice cele doua companii detin cote mari din piata (Sicomed 25%, iar Antibiotice aproape 10%, conform CEGEDIM), valoarea medicamentelor produse este redusa. Preturile scazute sunt considerate de conducerea Sicomed in perspectiva integrarii. Mirel Nicola, director de marketing si vanzari al companiei Sicomed, a declarat ca dupa integrarea in Uniunea Europeana, companiile straine vor intra mai usor pe piata. „Credem ca putem mentine cota actuala de piata prin mentinerea costurilor scazute, dar si prin cresterea exporturilor in estul Europei”, a precizat oficialul de la Sicomed. Bugetul de venituri si cheltuieli al societatii Sicomed prevede obtinerea unui profit net de 144 miliarde de lei, cu 9,8% mai mare decat cel raportat pentru anul trecut, in conditiile atingerii unei cifre de afaceri de aproape 2.000 de miliarde de lei.