A trecut un an de la primul caz de COVID-19 înregistrat în România. Ministrul Sănătăţii: Trebuie să continuăm să fim precauți
Ministrul Sănătăţii a scris pe propria pagină de socializare că în data de 26 februarie se împlinește un an de la primul caz de COVID-19 înregistrat în România. Cu ocazia acestei zile, Vlad Voiculescu a transmis un mesaj de recunoştinţă întregului personal din sistemul medical.
Ministrul Sănătăţii le mulțumește celor din prima linie „care au luptat neîncetat pentru a salva vieţi” și „şi-au riscat propria sănătate ca să aibă grijă de cei mai vulnerabili dintre noi”.
„Astăzi se împlinește un an de la primul caz de COVID-19 din România. Nu știam atunci ce va urma să se întâmple și nici cum pandemia ne va schimba viața. O provocare uriașă care ne-a afectat pe noi toți. Om cu om”, a scris Vlad Voiculescu pe Facebook.
Am trecut împreună printr-un an de restricții, teamă și incertitudine
„Am trecut împreună printr-un an de restricții, teamă și incertitudine. Dar și un an de solidaritate. Am învățat să ne protejăm unii pe alții, să avem grijă de cei mai vulnerabili dintre noi și să îi apreciem mai mult pe cei din linia întâi care au luptat neîncetat pentru a salva vieți.
Sprijinul impresionant pe care comunitățile l-au oferit spitalelor atunci când nu existau suficiente materiale de protecție a oferit o gură de aer salvatorilor și ne-a arătat încă odată că dacă suntem uniți, trecem mai ușor peste obstacole”, transmite ministrul Sănătății.
Vlad Voiculescu a subliniat că mesajul său este „unul de recunoștință”. De asemenea, ministrul explică faptul că „trebuie să continuăm să fim precauți zi de zi” deoarece „om cu om oprim pandemia”.
„Mesajul meu este unul de recunoștință pentru întregul personal din sistemul medical. Oamenii care și-au riscat propria sănătate ca să aibă grijă de cei mai vulnerabili dintre noi. Sute de medici s-au oferit voluntar să îngrijească pacienții cu COVID-19, chiar înainte de a fi întrebați. Având în față o provocare enormă, au răspuns cu curaj, hotărâre și profesionalism exemplar. Ei merită cu adevărat aprecierea și sprijinul nostru!
Mulțumesc, în același timp, fiecărui cetățean, ONG sau companie care a ales calea implicării. Fiecărui om care a ales să-și rupă o bucată din timp pentru a-i ajuta pe ceilalți. Vecini, bunici, părinți, prieteni sau străini. Oameni care au ales să facă puțin mai mult, care au ales să facă bine.
Trebuie să continuăm să fim precauți zi de zi până când vom reveni la viața pe care o aveam înainte. Vom reuși acest lucru prin vaccinare. Vaccinarea este șansa noastră pentru oprirea pandemiei și întoarcerea la normalitate, iar pentru asta e nevoie de fiecare dintre noi. Om cu om oprim pandemia”, a conchis acesta.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





