În podcastul de marți, Lavinia Betea, spune că ideea că Virgil Măgureanu era nemulțumit de ideile lui Nicolae Ceaușescu i s-a părut sinceră, pentru că la acea vreme „nu se găsea intelectual mulțumit”. Toți cunoșteau realitatea foarte bine, pentru că vorbeau între ei, mai ales Măgureanu, care „era dornic de conversații”.

Ion Iliescu, beneficiarul numărul 1

În ceea ce-l privește pe Ion Iliescu, aceasta spune că „nu făcuse nimic cu rezonanță pentru a-l susține în funcția de președinte”.

„Am privit această teorie, că a existat un complot bine pus la punct de a-l da jos pe Ceaușescu de la putere, ușor împiedicată. De exemplu, eu am pregătit pentru editare memoriile soției lui Ion Ioniță, considerat a fi cel mai mare complotist care a murit în 1987 în niște circumstanțe destul de misterioase. Nu am făcut rost de dosarele sale de la Arhivele Militare, nu am aflat ce s-a întâmplat cu Ioniță.

Revenind la complot, se știe că exista o strategie pe modelul în care a fost dat jos Hrușciov în 1964 cu ajutorul armatei. Dar eu sunt convinsă de un lucru pe care nu i l-am spus lui Măgureanu, că, într-o astfel de asociere, de însoțire, că toți cei care au ajuns lângă Iliescu după 1989, Măgureanu cred că a fost primul care i-a spus președintelui că el este cel mai potrivit să-i ia locul lui Ceaușescu. (…)

Haideți să nu îl numim complotistul numărul unu, ci cel mai apropiat om al beneficiarul numărul unu, Ion Iliescu, deși aceasta nu făcuse nimic cu rezonanță pentru a-l susține în funcția de președinte. Ipoteza mea este că a existat un complot de a-l da jos pe Ceaușescu, a fost ceva petrecut în intimitate, însă în 1989, acest complot doar a coincis cu ce s-a întâmplat în decembrie 1989”, a declarat prof. dr. Lavinia Betea.

Toți îl cunoșteau și-i raportau lui Iliescu

Ion Iliescu a fost prezentat ca un „nod al unor categorii de rețele teribil de importantă în România anilor 1980”, aceea a foștilor studenți din URSS, care mai apoi au trecut în nomenclatura de atunci, spune Lavinia Betea.

„Toți îl cunoșteau pe Iliescu, toți erau bine organizați în diverse sisteme care îi dădeau raportul lui Iliescu. La Revoluție, el a întrunit aderența lor. Iar Măgureanu a fost atunci în proximitatea lui Iliescu. (…)

Nu vă puteți imagina cum au trăit oamenii în anul 1990, era un stres teribil. Noi toți ne imaginăm o naștere cu foarte multe dureri a opoziției. S-au oferit niște ajutoare, pături, una altele, se anunțau între ei care cum a luat mai mult, iar toate acele activități de atunci au reprezentat doar o distragere a atenției. Ne bucuram atunci de o reconstrucție, însă am rămas doar cu „fericirea dărmării”.

Măgureanu mărturisește că din 1990 și până la moartea lui Coposu a avut întâlniri periodice cu șeful opoziției din România. În țară nu se ajunsese încă la ideea că democrație înseamnă și opoziție, nici Iliescu nu respecta asta, era opac, nu se ajuta ca opoziția să se dezvolte. După Revoluție, Iliescu nu a discutat niciodată cu Măgureanu despre problema aceasta, avea un ego supradimensionat.

Măgureanu, când i se cere demisia, este deranjat că după ce a servit sistemul atâta timp, se dorește să fie înlăturat din peisaj, că nu i se va mai da o altă poziție importantă”, a declarat Lavinia Betea în podcastul „Istoria Secretă” de marți.