Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, le-a dat o veste bună părinților. Potrivit acestuia, ajutorul pentru creşă sau grădiniţă, în valoare de 1.500 de lei, suspendat de fostul Guvern condus de Florin Cîțu, ar putea fi primit de părinți în acest an.

Întrebat dacă se gândește să ofere facilitatea celor 1.500 de lei pentru creșă sau grădiniță și să o extindă și pentru plătitorii de impozit pe venit, Adrian Câciu a spus:

„Exact, suntem în analiză. Încercăm să-i dăm drumul pe la jumătatea anului, cel târziu. Încercăm extinderea către mai mulți beneficiari. De fapt, asta ne-a blocat atunci.

Scopul, până la urmă, este de a ajunge în zona de educație timpurie. Beneficiarul de educație timpurie este copilul. Trebuie să am cât mai mulți beneficiari”, a declarat Adrian Câciu, potrivit hotnews.ro

Ce s-a modificat de la 1 februarie?

De la 1 februarie, tichetele de masă, de creşă, culturale, tichetele cadou sau voucherele de vacanţă care sunt acordate salariaţilor nu se mai emit pe suport de hârtie. Tichetele nu mai pot fi emise decât în format electronic, conform unor măsuri cuprinse în OUG 130/2021, publicată în data de 18 decembrie 2021 în Monitorul Oficial, care prevăd eliminarea biletelor de valoare emise în format tipărit şi acordarea lor doar pe suport electronic, adică pe carduri speciale.

Astfe, potrivit ordonanței, tichetele de masă, tichetele de creșă, tichetele culturale și, respectiv, tichetele cadou emise pe suport hârtie potrivit Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 31 ianuarie 2022 sunt și rămân valabile până la expirarea datei de valabilitate înscrise pe acestea.

Ministrul Finanțelor, despre salariul minim din România

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a spus de la ce sumă în jos consideră un salariu mic în România.

„Din punctul meu de vedere, un salariu mic este tot ce înseamnă sub 3.000 de lei net, la momentul în care discutăm acum. Eu vă spun că o familie nu o să stea în România plătită la salariul minim dacă va găsi un venit măcar dublu oriunde, în orice țară din Europa chiar dacă nu va face munca pentru care a fost pregătit.

Asta consider că ar trebui cumva ajustat, rezolvat într-un orizont mai scurt de timp decât așa, unul mediu, în care ni se promite că vom ajunge la… Că sunt elemente de taxare împietează asupra atingerii unui astfel de net, dar sunt și elemente de putere a companiilor. „, a precizat ministrul.