UPDATE
Cristian Popescu Piedone, șeful ANPC, a ajuns la domiciliul său din Bragadiru, unde procurorii DNA au efectuat percheziții într-un dosar de corupție. Potrivit surselor, este suspectat că l-ar fi informat pe proprietarul Hotelului Internațional din Sinaia, Dan Radu Rușanu, despre un control al instituției.
„Lucrurile astea dacă s-au întâmplat ar fi fost undeva în luna mai, când a fost comandament pe Valea Prahovei. Nu am coordonat acel comandament. Nu ascund faptul că proprietarul hotelului îmi este prieten de ani și ani de zile. Este și el un personaj public, dar nu am avut niciun schimb de informații, dar nu am anunțat și nu îmi aduc aminte cu certitudine să se fi întâmplat acest lucru”, a declarat Piedone jurnaliștilor aflați la poarte casei sale, înainte de a asista la percheziții.
„Nu am făcut trafic de influență, nu am luat un leu, mi-am făcut datoria. Că am deranjat, se vede acest lucru. Am deranjat extrem de mult, vorbesc de la corporații, multe și multe altele pe care nu le știți. Nu am vrut decât să-mi fac datoria și o voi face înainte, voi demonstra prezumția mea de vinovăție care există acum. Nu există dovadă, există presupuneri”, a mai spus fostul primar al Sectorului 5.
Recent, Piedone a publicat pe TikTok imagini din timpul unui control la hotelul din Sinaia, unde spunea: „Am fost astăzi la mai multe hoteluri de pe Valea Prahova și în județul Brașov”.
@cristianpopescupiedone
UPDATE
Surse judiciare apropiate anchetei au transmis că DNA desfășoară în aceste momente percheziții la șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone. Potrivit instituției, acțiunile vizează cinci locații aflate pe raza municipiului București, precum și în județele Ilfov, Prahova și Constanța.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari publici și complici ai acestora.
În cursul zilei de 22 iulie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Prahova și Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a transmis oficial DNA.
Percheziții DNA la Piedone, acuzat că a avertizat un operator economic înainte de control
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au efectuat, marți dimineață, percheziții la domiciliul lui Cristian Popescu Piedone, actualul șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, potrivit unor surse judiciare citate de Info Sud-Est și G4Media. Descinderile au vizat atât reședința sa din Bragadiru, cât și o locație din Sinaia, fiind vizat și complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord, unde Piedone era cazat.
Conform informațiilor disponibile, ancheta vizează suspiciuni de fapte asimilate corupției: Piedone ar fi transmis informații confidențiale către un operator economic, avertizându-l înaintea unui control programat de ANPC. Sursele judiciare susțin că operatorul economic care ar fi beneficiat de informații provine din Sinaia, iar perchezițiile de acolo ar viza chiar sediul sau domiciliul acestuia.
Cristian Popescu Piedone nu a făcut, până la această oră, declarații publice. Potrivit acelorași surse, el s-ar fi deplasat spre locuința sa din Bragadiru, unde are loc una dintre percheziții.
Un șef ANPC controversat, aflat permanent în centrul atenției
Numele lui Piedone a fost adesea asociat cu acțiuni ANPC cu tentă populistă. De la preluarea funcției în februarie 2025, el a preferat să conducă personal descinderile la restaurante, supermarketuri sau centre comerciale, transformând controalele în veritabile spectacole virale pe rețelele sociale. Pe TikTok, contul său numără peste 1,1 milioane de urmăritori, iar unele postări din timpul controalelor au strâns milioane de vizualizări, cele mai cunoscute fiind investigațiile asupra restaurantelor KFC și McDonald’s sau parodiile cu vedete autohtone.

Această abordare i-a atras însă și critici din partea unor juriști, dar și a unor lideri politici. Premierul Marcel Ciolacu îi reproșa public, la scurt timp după numire, că transformă activitatea instituției într-un show personal, iar fostul primar general Nicușor Dan a vorbit despre “excesul de zel” al acestuia. Reacțiile lui Piedone au fost, de multe ori, vehemente și colorate la adresa criticilor.