Înainte de SIAB-ul românesc, industria auto îşi prezintă vedetele pe roţi în oraşul de pe râul Main. Pentru lumea afacerilor cu maşini, IAA este un eveniment de la care absenţa este inacceptabilă.

Germania se pregăteşte să primească cele mai noi creaţii ale industriei auto. Începând cu 13 septembrie, întregul univers motorizat al planetei se va învârti în jurul expoziţiei de la Frankfurt, unde sunt aşteptaţi peste un milion de vizitatori, care vor trece pe la standurile a peste 1.000 de expozanţi din 40 de ţări, pe o suprafaţă de nu mai puţin de 225.000 de metri pătraţi.

La cea de a 62-a ediţie a salonului auto de la Frankfurt (IAA), vor putea fi văzute în premieră 260 de autovehicule sau accesorii. Este anunţată lansarea a 128 de noi autoturisme, dintre care 88 noutăţi absolute la nivel mondial. 46 dintre acestea aparţin producătorilor germani. Numai Volkswagen este gata să arunce în scenă opt premiere mondiale, dintre care cel mai aşteptat este SUV-ul Tiguan. Renault nu se lasă mai prejos, anunţând prezentarea a cinci noi modele şi două concepte. Pentru francezi, piesa de rezistenţă va fi noul Laguna. Alte staruri pe roţi sunt Ford Fiesta, Mazda2, Peugeot 308, BMW M3, dar şi chinezăriile Victor şi Jetstar, două SUV-uri care vor ataca piaţa europeană în 2008.

IAA face parte din grupul select al celor cinci mari saloane auto mondiale în care mai intră Detroit, Geneva, Paris şi Tokyo. Cu toate acestea, la ediţia din 2007, mulţi producători de componente au refuzat participarea. Principalii absenţi sunt Magna International, Hella, Recaro, Beru, 3M şi chiar EDAG, motivul fiind disproporţia dintre costuri şi beneficii. „Numai primele patru zile ale evenimentului ne asigură vizitatori calificaţi“ spune Hans-Peter Vater, de la Beru, menţionând şi că numărul de vizitatori este în declin. Producătorii de componente susţin că prezenţa la Frankfurt costă minimum un milion de euro, aici intrând numai standurile şi prezentarea, la care se adaugă şi preţul transportului, şi al cazării personalului. Conform AutomotiveNews, cei de la EDAG au declarat chiar că preferă să participe la Geneva, în primăvară, şi nu la Frankfurt, pentru că acesta este trendul întregii industrii, şi la salonul elveţian se prezintă cele mai multe concepte.