Guvernul Romaniei a finalizat negocierile cu Banca Mondiala in scopul contractarii unui imprumut in valoare de 69,4 milioane de dolari (60 milioane dolari Banca Mondiala si 9,4 milioane de dolari contributia Guvernului Romaniei) necesar implementarii Proiectului „Economia bazata pe Cunoastere”.



„Banca Mondiala va finanta pentru prima data un proiect de acest gen, multisectorial, care reuneste, sub coordonarea MCTI, Ministerul Educatiei si Cercetarii, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Culturii si Cultelor si Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie. Daca proiectul va avea succesul preconizat, modelul sau va fi preluat si implementat de catre Banca Mondiala si in alte zone ale lumii.”, a declarat Zsolt Nagy, Ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, in cadrul conferintei de presa desfasurate joi la sediul MCTI.



Negocierea, desfasurata in perioada 24 septembrie – 2 octombrie in Statele Unite ale Americii, a survenit in urma implementarii cu succes a Proiectului-pilot, aprobat prin Legea 367/2004 privind alocarea unui avans pentru pregatirea proiectului, in valoare de 2,5 milioane USD, pentru dezvoltarea a unor Retele-pilot Electronice ale Comunitatilor Locale in localitati dezavantajate din punct de vedere al accesului la cunoastere, acoperind toate tipologiile reprezentative din mediul rural/mic urban (sub 30.000 de locuitori) rezultate in urma studiilor sociologice realizate in cadrul proiectului-pilot. Procesul de dezvoltare al primelor 9 retele integrate in aceste localitati se va finaliza pana la mijlocul lunii decembrie, conform contractelor aflate deja in derulare.



Principalul obiectiv al proiectului consta in asigurarea accesului cetatenilor la informatie in format digital, stimularea competitivitatii mediului de afaceri si reducerea discrepantelor de educatie IT&C la nivelul intregii populatii prin intermediul a cel putin 200 de Retele Electronice ale Comunitatilor Locale (RECL).



Proiectul urmareste extinderea accesului la tehnologiile moderne informationale si de comunicatii si la imbunatatirea cunostintelor de utilizare a calculatorului pentru cetatenii comunitatilor selectate, dezvoltarea si promovarea serviciilor de e-government, modernizarea procesului educational si de instruire din mediul rural si al oraselor mici (sub 30,000 de locuitori) precum si la promovarea comertului electronic si adoptarea solutiilor inovative in mediul de afaceri local.



Un alt obiectiv al proiectului este conectarea bibliotecilor din mediul rural /micul urban la reteaua nationala culturala digitala. Aceste retele virtuale vor conecta principalele institutii cu caracter social, economic si educational din comunitatile locale: scoala, primaria, biblioteca si crearea unui Punct de Acces Public la Informatie (PAPI) la retelele informationale si tranzactionale nationale si mondiale. Grupul tinta al acestui proiect il reprezinta comunitatile dezavantajate din punct de vedere al accesului la cunoastere.



Proiectul are implicatii deosebite privind dezvoltarea mediului rural/mic urban raspunzand cerintelor strategiei nationale in domeniul informatizarii si comunicatiilor precum si recomandarilor Uniunii Europene privind implementarea obiectivelor societatii informationale in Romania.





Sursa: Capital, 06 octombrie 2005