Pentru cei care au 4,4 milioane de dolari şi vor să îi cheltuiască în trei zile, avem o soluţie: o excursie galactică, la un hotel situat pe orbita Pământului. Pare science-fiction, însă Xavier Claramunt, preşedintele companiei Galactic Suite, dezvoltatorul acestui proiect inedit, se arată încrezător că în 2012 va putea să primească oaspeţi.

 

În preţul pentru cele trei nopţi de cazare la Galactic Suite Space Resort  este inclusă şi o sesiune de antrenamente pe o insulă tropicală, ce va dura opt săptămâni, în care oaspeţii vor fi pregătiţi pentru senzaţia de gravitaţie zero şi li se vor face mai multe teste medicale.

 

Pe perioada şederii, oaspeţii vor vedea Soarele răsărind de 15 ori şi vor înconjura Pământul la fiecare 80 de minute. De asemenea, pentru a se putea deplasa, vor fi îmbrăcaţi în costume de Velcro, cu care se vor fixa de pereţi, ca Spiderman.

 

Xavier Claramunt este un fost inginer aeronautic care a demarat proiectul în 2007, fiind finaţtat cu 3 miliarde de dolari, de un sponsor care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Până în prezent 200 de doritori şi-au arătat interesul pentru o astfel de experienţă, iar 43 au rezervat deja un sejur de trei nopţi. Echipajul va fi format din 4 turişti şi doi membri ai staff-ului tehnic.

 

Deşi turismul spaţial este încă în fază de pionierat, Galactic Suite are deja concurenţă, în persoana execentricului miliardar britanic Richard Branson care propune o excursie în afara Pământului la preţul de 200.000 de dolari.

 

Galactic Suite va folosi rachete de fabricaţie rusească pentru a transporta turiştii în spaţiu, de pe un cosmodrom din Insulele Caraibe.

 

SURSA: msnbc

Te-ar putea interesa și: