Noul Program Naţional pentru  Dezvoltare Rurală (PNDR)  2014-2020 se află în plină elaborare. Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, le-a dat asigurări agricultorilor prezenţi la Târgul internaţional INDAGRA, care se desfăşoară la Bucureşti, în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie, că programul va fi finalizat şi trimis cât mai repede la Bruxelles.
Deşi încă nu au fost stabilite toate detaliile privind destinaţia celor 7,1 miliarde de euro alocate de Uniunea Europeană (faţă de 8,15 miliarde de euro alocate pentru  perioada 2007-2013), câteva concluzii se pot contura. Cea mai importantă este aceea că, pe lângă faptul că banii sunt mai puţini, cheltuirea acestora trebuie să ţină cont de noile condiţii de protejare a mediului, impuse de Comisia Europeană.  
O treime din fonduri pentru măsuri de agromediu

Potrivit acordului privind reforma politicii agricole comune (PAC), parafat de Parlamentul European, Consiliul de Miniştri şi Comisia Europeană, între 2014 şi 2020, se vor investi peste 100 de miliarde de euro într-un efort de a ajuta agricultura „să răspundă provocărilor din domeniile calităţii solului şi a apei, biodiversităţii şi schimbărilor climatice“. Concret, 30% din plăţile directe vor fi legate de respectarea celor trei practici agricole benefice pentru mediu: diversificarea culturilor, menţinerea pajiştilor permanente şi conservarea a 5 % şi apoi a 7 % din zonele de interes ecologic, începând din 2018, sau de alte măsuri, considerate cel puţin echivalente din punctul de vedere al beneficiilor pentru mediu.
De asemenea, începând cu anul viitor, cel puţin 30 % din bugetul programelor de dezvoltare rurală vor trebui alocate unor „măsuri de agromediu, sprijinirii agriculturii ecologice sau unor proiecte legate de investiţii sau măsuri de inovare în favoarea mediului“. Daniel Constantin a precizat că pentru împăduriri vor fi alocate 76 de milioane de euro, iar pentru agricultura ecologică, 100 de milioane de euro. „Totodată, măsurile de agromediu vor fi consolidate. Ele vor trebui să vină în completarea practicilor aplicate în cadrul măsurilor de înverzire“, a spus Daniel Constantin.
Noul PNDR va fi mai suplu, va conţine doar 13 măsuri (faţă de 24 câte a avut vechiul program), dintre care una nouă, destinată reabilitării şi dezvoltării pomiculturii.
Pomicultura va primi de 200 mil. euro

„Vom aloca circa 198-200 de milioane de euro pentru pomicultură. Acest domeniu a fost neglijat în ultimii ani, peste 50 la sută din livezi sunt în declin, piaţa nu este organizată şi rezultatul este că doar 40 la sută din fructele din supermarketuri sunt româneşti, restul sunt din import“, a mai spus Daniel Constantin. Alte capitole ale programului pentru care au fost stabilite, în principal, sumele alocate sunt: investiţii în dezvoltarea unităţilor de procesare a produselor agricole – 329 milioane euro, dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor – 412 milioane euro, sprijinirea tinerilor fermieri – 619 milioane de euro, dezvoltarea satului românesc (drumuri, apă, canal etc.) – un miliard de euro, gestionarea riscurilor (despăgubiri pentru membrii viitorului fond mutual) – 400 milioane de euro._

7,1 miliarde de euro destinate noului PNDR 2014-2020

619 milioane de euro pentru tinerii fermieri

100 milioane de euro pentru agricultura ecologică