Nici una dintre actualele monede din Cuba nu este valabilă în străinătate. Peso-ul cubanez (CUP), folosit pentru plata celei mai mari părţi a salariilor, precum şi a produselor şi serviciilor de bază, valorează 0,04 dolari (0,086 reali); iar peso-ul convertibil (CUC), care are aceeaşi valoare cu dolarul, este curent în industria turismului, în cele mai luxuoase localuri şi în comerţul exterior, notează RADOR. Adoptat de Fidel Castro, modelul urmărea reglementarea schimbului valutar al peso-ului cu dolarul, la acea vreme negociat ilegal. După aproape 20 de ani, el aprofundează inegalitatea socială de pe insulă, spre deosebire de ce stipulează ghidul susţinătorilor regimului. Privilegiaţii cu acces la CUC se bucură de o putere economică de mai multe ori mai mare decât cea a majorităţii.
Procedură de durată
Dacă este să judecăm după ritmul reformelor concepute până acum de Raúl Castro, unificarea monedei va dura, chiar şi pentru că se justifică o oarecare precauţie. Având în vedere imensa disparitate între cele două monede, este mare riscul creşterii inflaţiei, întrucât multe produse de bază sunt importate şi vândute la preţuri subvenţionate.Pe de altă parte, Cuba nu poate întârzia prea mult. Venezuela, principalul partener al regimului, se confruntă cu dificultăţi tot mai mari. Se manifestă şi nemulţumire internă.
Creşterea PIB-ului, de 3% în 2012, nu este suficientă pentru a atenua problemele generate de hegemonia statului în economie. Reformele din agricultură, cu ceva mai multă iniţiativă privată, au avut un impact redus asupra producţiei.Deţinând acelaşi instinct de supravieţuire ca şi fratele său, Raúl, în vârstă de 82 de ani, a anunţat deja că va părăsi guvernarea în 2018. Până atunci el doreşte să realizeze o tranziţie asemănătoare cu cea chineză, fără a modifica monopolul Partidului Comunist. Dar Cuba nu dispune de avantajele geo-economice ale Chinei. La Havana, împăcarea între sistemul autoritar şi prosperitate economică pare să fie mult mai puţin probabilă.
