"Ruşii se simt din nou în siguranţă când circulă cu mijloacele de transport în comun", anunţa în august 2013 institutul de studii sociologice WZIOM din Moscova. Sociologii mai consemnau că două treimi din cei chestionaţi s-au declarat mulţumiţi de măsurile de securitate instituite în autobuze, trenuri şi alte mijloace de transport. Astfel, "frica de atentate s-a micşorat în ultimii doi ani", potrivit institutului de sondare a opiniei publice.
Începând de luni, 21.10, ruşilor le este din nou frică, după ce un autobuz de linie a fost aruncat în aer de o atentatoare sinucigaşă la Volgograd, fostul Stalingrad. Cel puţin şase călători au fost ucişi în urma deflagraţiei considerată de serviciile ruseşti de securitate drept atac terorist. Unii dintre răniţi se află în stare foarte gravă, de aceea numărul morţilor ar putea să crească.
Organele de anchetă cred că atentatorea era o aşa-numită "văduvă neagră". Aşa sunt supranumite soţiile sau rudele feminine ale unor luptători islamişti ucişi, care ajung să comită atentate. Potrivit anchetatorilor, se pare că deflagraţia a fost provocată de o femeie în vârstă de 30 de ani, originară din Mahacikala, capitala republicii autonome ruseşti Daghestan din nordul Caucazului.
Cu siguranţă, ruşii s-au simţit în ultimii ani mai în siguranţă din cauza înăspririi măsurilor de securitate. Cine se urcă într-un tren sau autobuz este avertizat prin megafon de primejdia atentatelor teroriste. În plus, pasagerii sunt rugaţi să aducă la cunoştinţa şoferilor sau mecanicilor de tren existenţa unor eventuale bagaje suspecte.
Începând din iulie 2013, datele tuturor călătorilor sunt stocate într-o bază de date centralizată, la care are acces şi serviciul de securitate internă FSB. În plus, Duma de Stat de la Moscova intenţionează să extindă prin lege măsurile de securitate.
De la izbucnirea războiului din Cecenia, în 1994, în Rusia au avut loc mai multe atentate teroriste de amploare. Şi chiar dacă Moscova a declarat cu mulţi ani în urmă încheiat acel război, islamiştii continuă lupta împotriva statului rus.
Totuşi, în clipa de faţă nu Cecenia este cea mai periculoasă provincie a Federaţiei Ruse, ci Daghestan. 60 la sută din cele 316 atentate teroriste, câte a numărat în 2012 Comitetul Naţional Antiterorist de la Moscova, au fost comise în Daghestan. Acolo au loc aproape zilnic atacuri care-i vizează în principal pe poliţişti şi agenţi de securitate ruşi. Trebuie menţionat în context că şeful Curţii Supreme de Justiţie din Daghestan a fost ciuruit de gloanţe împreună cu fiul său la sfârşitul lunii septembrie a.c.
Explozia de la Volgograd aruncă umbre asupra Olimpiadei de iarnă, care se va desfăşura în luna februarie la Soci, pe ţărmul Mării Negre. "Atentatul este motivat mai degrabă de apropierea competiţiei sportive", a scris pe blogul său Alexei Filatov, vicepreşedinte al organizaţiei de veterani a unităţii antitero ruseşti "Alfa". Soci se învecinează cu Caucazul de Nord, iar islamiştii vor să testeze forţa Rusiei, susţine fostul luptător de elită.