Potrivit sursei citate, aceasta se datorează şi consumului mic de lapte simplu per capita, care situează România pe ultimele locuri din Europa, cu o medie de 12 litri de persoană, de aproximativ 5 ori mai puţin decât ţări precum Croaţia sau Slovenia.

Deşi este de aşteptat ca în următorii ani segmentul de lapte cu arome să se dezvolte şi în România, această evoluţie rămâne direct influenţată de nivelul de înţelegere al consumatorilor privind importanţa consumului general de lapte pentru o dietă sănătoasă şi echilibrată.

Laptele cu arome, al doilea cel mai consumat produs lactat lichid după laptele simplu, este estimat să aibă o rată anuală compusă de creştere (CAGR) de 4,1% între 2012 şi 2015, crescând de la 17 miliarde de litri la 19,2 miliarde de litri. Ţările în curs de dezvoltare vor conduce la creşterea cererii de arome şi produse noi care pun accent pe sănătate. Laptele simplu este estimat să crească cu 1,7% (CAGR) în aceeaşi perioadă de timp, de la 208,5 miliarde de litri în 2012 la 219,5 miliarde de litri în 2015. Totalul cererii de produse lactate lichide este preconizat să crească cu 2,4% din 280,3 miliarde de litri la 301,3 miliarde de litri în această perioadă, conform studiului Tetra Pak.

‘Având în vedere faptul că laptele simplu devine din ce în ce mai mult un bun de larg consum, laptele cu arome oferă companiilor de lactate oportunitatea de a oferi un plus de valoare nu numai consumatorilor, dar şi propriilor cifre de vânzări. Dacă are aromele potrivite, ambalarea porţionată potrivită, laptele cu arome poate să răspundă mai multor tipuri de nevoi legate de sănătate, alimentaţie şi stil de viaţă’, a declarat Dennis Jonsson, preşedinte şi director executiv al Tetra Pak Group.

Compania a identificat patru motoare de creştere ale consumului de lapte cu arome. Primul motor este dorinţa pentru o alimentaţie sănătoasă, care determină consumatorii, mai ales pe cei din ţările în curs de dezvoltare, să se îndrepte către produsele lactate cu un conţinut nutriţional bogat. Al doilea motor este urbanizarea, care contribuie la creşterea nivelului de viaţă, dar şi a ritmului, determinând astfel o cerere mai mare pentru consumul ‘on-the-go’ pentru laptele lichid cu arome ambalat în porţii individuale. Al treilea motor este dorinţa consumatorilor de a încerca băuturi şi alimente noi, laptele cu arome fiind unul dintre produsele care răspund acestor nevoi. Al patrulea motor – consumatorii caută experienţe alimentare de răsfăţ pentru a lăsa deoparte presiunea zilnică în perioada de nesiguranţă economică.

‘Oamenii sunt dispuşi să cheltuie puţin mai mult pentru mici capricii în vremuri grele care le solicită sacrificii mari’, potrivit lui Libby Costin, director global de Marketing al Portofoliului al Tetra Pak.

Rata de creştere a consumului de lapte cu arome este prevăzută să crească mai mult de triplu faţă de cea a băuturilor răcoritoare carbonatate, în 2012-2015. În această perioadă, este previzionată o creştere a băuturilor răcoritoare carbonatate de 1,3% (CAGR), comparativ cu un estimat de 4,1% (CAGR) pentru laptele cu arome.

Şapte ţări din topul 10 mondial al pieţelor pentru laptele cu arome sunt ţări în curs de dezvoltare, conform studiului Tetra Pak. China este cea mai mare din lume, urmată de Statele Unite ale Americii şi India. Creşterea cererii pentru laptele cu arome din perioada 2009-2012 a fost în principal condusă de patru ţări în curs de dezvoltare: Brazilia, China, India şi Indonezia

Tendinţa de creştere este prevăzută să continue până în 2015. În timp ce ţările în curs de dezvoltare ocupă 66% din consumul laptelui cu arome în 2012, acesta este preconizat să crească la 69% până în 2015. China, Asia de Sud, Sud-Estul Asiei reprezintă mai mult de jumătate din consumul global de laptele cu arome. De fapt, doar şase ţări din Asia (China, India, Indonezia, Malayezia, Filipine şi Thailanda) consumă 47% din producţia globală de lapte cu arome, conform studiului Tetra Pak.

Cutiile de carton au devenit principalul tip de ambalaj pentru laptele cu arome. Astfel, în 62% din laptele cu arome ‘de băut’ a fost ambalat în cutii de carton, pornind de la 57% în 2009. Se aşteaptă ca ambalajele de carton să reprezinte 64% în 2015, cu porţii care să atingă 81% din consumul laptelui cu arome ‘de băut’.
Sursa: Agerpres