Se tot vorbeşte despre cum va arăta România 2020: o Românie în care salariile se vor plăti în euro, în care economia va fi, dacă nu egală cu alte economii din UE, măcar doar cu un pas în spate. Dar puţini spun cum vom ajunge acolo. În articolele scrise de colegii de la Capital, am tot dat răspunsurile de la nivel macro. Sunt răspunsuri simple, dar necesare: de la reducerea taxelor la investiţiile în infrastructură.

Astăzi vreau să insist asupra nivelului micro: adică despre ce pot face eu şi generaţia mea de business pentru a nu sta doar pe margine şi a comenta, ci a veni cu lucruri concrete. Astăzi vreau să scriu câteva rânduri despre George şi despre cum poate fi România 2020 o reuşită. George Cristian Pruteanu este student şi, împreună cu o echipă de opt colegi, a pus bazele unei platforme online care simulează evoluţiile financiare, denumită Traderion. În această platformă există trei state, fiecare cu o economie construită şi care evoluează pe baza a 90 de indicatori economici. Jucătorul începe prin a îşi forma o bancă, putând face trading interbancar sau să joace pe piaţa de foreign exchange. Este un antrenament cât se poate de bun pentru lumea reală, cu singura diferenţă că nu exersezi cu mii de euro din banii tăi. Platforma vrea să atragă studenţi, traderi care vor să câştige mai multă experienţă, pe cei care vor să fie private investors nu doar din România, ci şi din Europa şi Statele Unite. George şi-a prezentat ideea la Guerilla Small Business – evenimentul de la ASE destinat tinerilor antreprenori pe care l-am organizat împreună cu Romanian Business Accelerator.  

Ce am urmărit şi ce vom urmări este să îi ajutăm pe aceşti tineri să îşi pună ideile în practică şi să înceapă un business de succes. Sunt sigur că unii ar putea să întrebe: „ok, dar ce legătură are Traderion, un joc în definitiv, cu dezvoltarea economică a României 2020?“. Răspunsurile sunt două. Primul: facebook, twitter şi multe altele au pornit la fel: idei de jocuri de socializare care s-au dezvoltat în afaceri de sute de milioane, miliarde de dolari. În plus, economia postcriză va fi mult diferită de economia antecriză, iar creşterile economice nu vor mai veni din bule imobiliare, din vânzări şi cumpărări de terenuri, ci dintr-o înmulţire reală a afacerilor medii pe zona antreprenorială. Al doilea răspuns este că tinerii cei mai bine pregătiţi pot fi convinşi să rămână în ţară doar dacă li se oferă oportunităţi de a se dezvolta şi a face bani aici. Poate George şi alţi tineri ca el vor reuşi să devină milionari în euro cu ideile lor de afaceri. Poate aceste idei vor eşua şi vor avea altele. Dar, cu siguranţă, ei vor rămâne în România pentru că aici vor începe să îşi facă un sistem de network şi îşi vor aplica ideile şi aici vor crea locuri de muncă.

Am scris aceste rânduri din convingerea că răspunsurile pentru ce va fi România 2020 nu depind doar de politicieni, ci depind şi de ce facem fiecare dintre noi şi ce face o generaţie tânără de business din care fac şi eu parte.    

MARIAN DUŞAN,
CEO revista Capital