În primele trei luni ale acestui an, la Centrala Incidentelor de Plăți au fost raportate 43.000 de cecuri și bilete la ordin refuzate la plată, cu o valoare totală de 2,35 miliarde de lei. În aceeași perioadă a lui 2012, suma refuzată la plată a fost de doar 1,76 miliarde de lei. Tendința de creștere, observabilă încă din a doua jumătate a anului trecut, „poate să indice o deteriorare a comportamentului de plată privind onorarea instrumentelor de debit, ceea ce ar putea determina companiile să solicite plata parțială sau integrală în avans“, se arată într-un studiu al Coface România.
Dincolo de statistici, momentul în care un bilet la ordin sau un cec îi este refuzat de bancă poate fi un adevărat șoc pentru un om de afaceri. „Mergi liniștit la ghișeu, știi că ai de încasat o sumă importantă, pe care o dai și tu mai departe – salarii, TVA, CAS, datorii către furnizori. Și funcționarul îți spune că nu-ți poate onora cererea, că firma nu are disponibil în cont. Parcă îți cade cerul în cap… Începi să te gândești imediat dacă îți vei mai recupera banii vreodată și de unde scoți sumele necesare pentru plata angajaților, a dărilor, a facturilor. Ce să zic, nu e o experiență prea plăcută“, spune Adrian Voicu, patronul unei firme de materiale de construcții din Timișoara.
Semne rele
Dacă în unele cazuri refuzul unui instrument de debit poate însemna doar o disfuncționalitate în activitatea partenerului și până la urmă plata se efectuează, în altele ea ascunde lucruri mult mai grave. „Odată am livrat materiale de vreo 10.000 de euro la o casă în construcție din Ghiroda. Patronul firmei era acolo, cu niște angajați care au ajutat la descărcare. Când am mers să încasez cecul, am descoperit că era falsificat. Am aflat apoi că la sediul din acte locuia o pensionară de 85 de ani, iar când m-am întors la casa unde descărcasem materialele, am înțeles că de fapt folosiseră acel șantier, care era abandonat temporar, pentru a ne induce în eroare“, mai povestește Voicu.
În alte cazuri, țeapa este dată de firme puternice, cu sedii luxoase și patroni celebri. Subcontractorii de pe șantierele de infrastructură rutieră, de exemplu, au de recuperat milioane bune de la Romstrade, una din cele mai cunoscute firme din domeniu. Intrată în insolvență de mai bine de un an, compania lui Nelu Iordache a lăsat cu buzele umflate zeci de companii.
Baubau pentru businessmeni
De altfel, insolvența a devenit, în ultima vreme, o adevărată sperietoare pentru patroni. Ei se plâng că tot mai mulți parteneri de afaceri abuzează de această procedură pentru a nu-și mai plăti datoriile. „Multe magazine mici profită de cadrul legislativ și de faptul că nu au mai deloc active, spațiul, ba uneori chiar și rafturile și frigiderele fiind închiriate. Așa că proprietarii lor comandă cât de multă marfă pot, o vând, dar nu plătesc furnizorii, ci inventează tot soiul de cheltuieli fictive sau declară produsele deteriorate ori expirate și apoi declară insolvența“, explică Tatiana B., acționar în cadrul unei importante firme de distribuție din Capitală. „Ni se întâmplă deja de două-trei ori pe lună să aflăm că un client căruia i-am livrat produse de 20.000-30.000 de lei și-a cerut insolvența. Cei mai perfizi dintre ei își înființează firme noi și își continuă activitatea în același spațiu, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat“, mai adaugă ea.
Acest fapt reiese și din statisticile oficiale: numărul insolvențelor a crescut în ultimii ani, ajungând la peste 25.000 în 2012 (cu 18% mai mult ca în 2011 și cu 29% mai mult decât în 2010). Comerțul cu amănuntul, comerțul en gros și construcțiile rămân, în continuare, domeniile care furnizează cam jumătate din firmele ajunse în pragul falimentului.
Pe lângă cei care utilizează insol­vența pentru a nu-și mai plăti debitele, destul de multe firme văd în această procedură o metodă de restructurare. De obicei, ele folosesc insolvența pentru a scoate activele profitabile în afara companiei și a le înregistra pe o societate nou-înființată. „În acest caz, și aici cel mai bun exemplu ar fi Diverta, care acum funcționează pe o altă firmă, insolvența este văzută ca fiind o cale ușoară, dar nenaturală, de a restructura compania și a scăpa de datorii. Pe termen scurt, poate chiar mediu, o astfel de soluție e posibil să meargă, dar pe termen lung nu, pentru că furnizorii își pierd încrederea, iar scoringul la bancă este mult mai slab“, a declarat pentru Capital Cristian Ionescu, country manager al Expense Reduction Analysts.
Intrările abuzive în insolvență îi îngrijorează nu numai pe partenerii de afaceri, ci și pe reprezentanții statului. Autoritățile și-au dat seama că forțarea legii de către unele companii le provoacă pagube importante. „Am trimis solicitări către Ministerul Justiţiei pentru schimbarea Legii insolvenţei, întrucât procedura este prea îngăduitoare, iar statul pierde ­mulţi bani la buget din această cauză“, dezvăluia de curând Mariana Vizoli, director pe legislaţie TVA în cadrul Ministerului Finanţelor.
Bilă neagră
Există și o altă fațetă a insolvențelor: graba anumitor creditori de a apela la această modalitate de recuperare a datoriilor are de multe ori efecte negative asupra ambelor părți implicate. Astfel, când se declară oficial insolvența, cei care au de recuperat bani se pot trezi că vor primi doar o mică parte din debite, eventual după câțiva ani de procese și proceduri. Iar în cazurile (mult mai numeroase) când nu se ajunge la insolvența propriu-zisă (căci datoria este plătită și litigiul se stinge), debitorul rămâne oricum cu o pată la „dosar“.
„La ora actuală, dosarele de judecată, inclusiv părțile, obiectul, termenele și măsurile luate, sunt foarte ușor de accesat de către orice persoană interesată, prin simpla navigare pe portalul instanțelor de judecată“, explica recent avocatul Sorin Strătulă, partener în cadrul firmei de avocatură Strătulă Mocanu & Asociaţii. Astfel că existența unei cereri de insolvență (fie ea în vigoare sau stinsă între timp) poate să aibă impact destructiv asupra unui antreprenor. „Consecințele unei asemenea situații sunt pe cât de variate, pe atât de grave, putând consta, de la caz la caz, în refuzarea unor facilități de credit ori a încheierii sau prelungirii unor contracte comerciale, pe scurt, pierderea încrederii în bonitatea și/sau seriozitatea debitorului respectiv“, adaugă Sorin Strătulă.
George Tudose, proprietarul unei mici firme de IT din București, spune că a trăit pe propria-i piele o experiență similară: „Prin toamna trecută aveam o datorie de vreo 10.000 de euro către un furnizor. La rândul meu, aveam de încasat, în maximum o lună, cam 15.000 de euro pentru o rețea de computere instalată la o firmă pe undeva prin Măgurele, deci teoretic eram pe plus. Însă furnizorul nu a vrut să mă mai păsuiască și a mers la tribunal să-mi ceară insolvența.“ În cele din urmă, datoria a fost plătită și procesul a fost închis, însă oricine caută pe internet compania cu pricina va da și peste momentul în care un partener de afaceri a solicitat judecătorilor să o declare falimentară.
Astfel de întâmplări au făcut să ajungem să ne învârtim într-un cerc vicios: o economie dinamică și modernă este bazată pe încredere, însă, în România, o companie riscă să se trezească păcălită în momentul în care lasă garda jos. Așa că mulți antreprenori dau cu piciorul la afaceri cu potențial doar pentru că nu au deplină încredere în viitorul partener.
Campania „IMM-ist în România“ continuă săptămâna viitoare cu un articol despre modul în care sunt afectați antreprenorii de instabilitatea legislativă
67% din IMM-iști vor ca cei ce emit bilete la ordin fără acoperire să fie trași la răspundere penală în maximum 30 de zile, conform CNIPMMR


Te-ar putea interesa și: