Noul Metro Punct Turda, ocupă o suprafață de 2.300 metri pătraţi și comercializează până la 4.500 de articole alimentare şi nealimentare.

„Ideea METRO Punct Turda este aceea de a oferi clienţilor profesionişti un sortiment de bază, de care au nevoie zilnic, pentru a le facilita proximitatea şi uşurinţa de a se aproviziona constant din acelaşi loc şi de a-şi putea derula afacerile într-un mod civilizat şi modern”, declară Dusan Wilms, directorul general al Metro Cash & Carry România.

Deși diferă de magazinele obișnuite Metro (format mare), prin suprafață și sortiment, Metro Punct păstrează toate celelalte beneficii acordate clienților profesioniști: ofertele promoționale, programele de loialitate, accesul pe baza legitimației de client.

Un Metro Punct necesită o investiție de un milion de euro – raportat la 15–20 de milioane de euro cât este nevoie pentru deschiderea unui Metro de mari dimensiuni, care are în ofertă peste 20.000 de articole.

Rețeaua Metro Cash & Carry – cu afaceri de 1,8 miliarde de euro, anul trecut, în România -, numără 32 de magazine în 24 de orașe.

Te-ar putea interesa și: