Un tânăr american, Walter Hastings din New York, cina într’o seară de Aprilie din anul 1851 la Lordul Cecil (foto). întâmplător veni vorba de anarhistul italian Orsini, care preferase moartea, reclusiunei.
Hastings susţinu atunci că se exagera mult asupra grozăviilor recluziunei. Se porni de aci o discuţie aprinsă şi Lordul Cecil puse la un moment dat rămăşag pe 10.000 de lire că nici un om în toate minţile nu s’ar putea supune de bună voie, să-şi petreacă zece ani din viaţă într’o închisoare. Spre uimirea tuturor, tânărul american primi rămăşagul. Şi atunci lordul puse să i alipească la casa sa din oraş o celulă de 3.50 m, lărgime şi 4.50 m. lungime, prevăzută cu lumînări, cărţi şi material de scris.
În această celulă intră Hastings pe ziua de 2 Mai 1860, pentru a nu o mai părăsi decât la 1 Maiu 1870, când termenul de izolare autoimpusă luă sfârşit.
Hrana fusese procurată în tot acest timp de o mână invizibilă. La ieşire, era într’o stare fizică extrem de lamentabilă.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
