'În niciun caz acest ajutor nu a fost o precondiţie pentru a deschiderea acestui centru şi a stabili operaţiunile din România. De fapt, am aflat doar de câteva zile de acest ajutor al statului, când investiţia era deja pornită de două luni şi în niciun caz nu a fost o precondiţie, chiar dacă acest ajutor a venit neaşteptat', a spus Takkar.

Ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, a explicat că ajutoarele de stat pentru companii corespund cerinţelor europene şi sunt aprobate de Comisia Europeană.

'Schemele de ajutor de stat sunt aprobate printr-o Hotărâre de Guvern, cheltuielile eligibile pentru fiecare tip de proiect sunt aprobate prin Hotărârea de Guvern, nu toate cheltuielile, facilităţile şi operaţiunile financiare trebuie să fie suportate din acest proiect, este şi obligaţia financiară a celor care vin şi aplică. Noi şi în cursul acestui an şi în anii care vor urma vom susţine foarte puternic aceste scheme de ajutor de stat. Indiferent că sunt scheme de ajutor de stat de minimis, echivalentul a 200.000 de euro, aşa cum ne dictează regulamentul european, şi aici sunt mici întreprinzători care vin din industria orizontală şi ajută o mare corporaţie cum este Vodafone, fie că este vorba de proiecte de mari dimensiuni, discutăm de sute de milioane de euro, cu totul exclusiv de la bugetul de stat, cu respectarea regulilor şi procedurilor europene. Aceste scheme speciale de ajutor de stat trebuie să fie aprobate de Comisia Europeană. Prin urmare, aceste scheme vor continua şi în acest an şi în anul viitor, pentru că este util să menţinem acest ritm de investiţii directe în România, este util şi necesar să susţinem dezvoltarea sectorului IT, iar statul român va avea de câştigat exponenţial din taxele, impozitele şi forţa de muncă absorbită prin aceste proiecte de companii', a arătat Cotovelea.

Reprezentaţi ai Vodafone au precizat că o importantă parte a ajutorului primit de companie va fi folosită la plata salariilor pentru locurile de muncă nou create.

Centrul regional, care va asigura servicii pentru centrele operaţionale Vodafone din Marea Britanie, Germania, Spania, Italia şi Irlanda, va avea 750 de angajaţi, până la finele lui 2014, iar în următorii trei ani se va ajunge la 2.000 de angajaţi.

Ministrul Cotovelea a reamintit, cu ocazia inaugurării investiţiei de 6,25 milioane de euro, că pentru dezvoltarea sectorului IT&C din România vor fi alocate fonduri de un miliard de euro.

'România a reuşit să finalizeze în această perioadă documentul programatic care prevede investiţii din fonduri publice pentru perioada 2014 – 2020. Agenda digitală pentru România va fi în prima fază lansată din nou spre dezbatere şi sperăm ca, până la sfârşitul lunii septembrie, să o avem adoptată de Guvern, printr-o Hotărâre. Prin documentul programatic, nu mai puţin de un miliard de euro finanţare privată şi finanţare publică vor fi disponibili pentru investiţii în proiecte pentru dezvoltări în domeniul IT &C', a explicat ministrul pentru Societatea Informaţională.

AGERPRES