Traian Băsescu s-a prezentat vineri din nou la Parchetul General, în dosarul în care este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare în legătură cu afirmaţiile sale la adresa senatoarei PSD Gabriela Firea.

În faţa Parchetului s-a aflat un grup de persoane care scandează lozinci de susţinere a fostului preşedinte, dar şi împotriva acestuia. Susţinătorii lui Traian Băsescu a aprins în faţa instituţiei mai multe candele.

Săptămâna trecută, pe 2 septembrie, Traian Băsescu a fost la Parchetul General, iar la ieşire a declarat că procurorii i-au schimbat încadrarea în dosarul în care este urmărit penal, din infracţiunea de şantaj în cea de ameninţare.

Întrebat ce riscă în această situaţie, el a arătat că amendă sau închisoare de la 3 luni la un an.

Claudiu Dinu, avocatul fostului preşedinte Traian Băsescu, a declarat vineri că acesta nu se teme de justiţie şi a arătat că în declaraţia dată procurorilor acesta şi-a reafirmat poziţia că este nevinovat în dosarul în care este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare în legătură cu afirmaţiile sale la adresa senatoarei PSD Gabriela Firea.

"A făcut o declaraţie, s-a apărat şi şi-a reafirmat poziţia că este nevinovat cu privire la fapta pentru care este acuzat în cazul de faţă ameninţarea. (…) Nu se teme (n.r. – de dosar), nu se teme de justiţie, v-a spus-o şi dânsul în nenumărate ocazii. Va veni, după cum observaţi, de câte ori va fi convocat (…) Sunt acte de procedură, dosarul urmează procedura legală", a afirmat apărătorul lui Băsescu.

Claudiu Dinu a menţionat că Parchetul va decide ce urmează în continuare.

La rândul său, Lucian Bolcaş, avocatul senatoarei Gabriela Firea, a declarat vineri, la Parchetul General, că audierea fostului preşedinte Traian Băsescu "este o procedură normală a unui inclupat ca toţi inculpaţii de teapa lui".

"Cred că nu ştie nici el ce să mai povestească.. Va trebui să le explice de ce adresarea către doamna senator Firea "că nu-şi va găsi soţul acasă" nu constituie o ameninţare. Este obligatoriu procedural să i se ia o altă declaraţie", a arătat Bolcaş, întrebat ce crede că va spune fostul şef al statului procurorului.

Întrebat dacă noua declaraţie a lui Băsescu mai poate schimba finalul dosarului, apărătorul Gabrielei Firea a arătat că Băsescu speră. "El speră, eu nu cred", a spus Lucian Bolcaş.

Referitor la importanţa audierii lui Traian Băsescu, avocatul a apreciat că aceasta este una "importantă pentru România". "Pentru România cred că e foarte importantă. Trebuie să se aleagă odată şi odată apele, să ştie că există două categorii de oameni , una care reprezintă civilizaţia şi buna cuviinţă, iar alta care reprezintă ceea ce Octavian Paler denumea mârlănia", a spus Lucian Bolcaş.