Potrivit ultimelor date oficiale privind insolvenţele, numarul cazurilor noi de firme intrate în aceasta procedură a scazut semnificativ în acest an, dovada ca economia da semne de viaţă. Astfel, numarul firmelor intrate în insolvenţă în primele patru luni ale anului 2015 a fost de numai 3833, fata de 8889 în intervalul similar din 2014, respectiv 10.379 in 2013. Cele mai multe cazuri de insolvenţă au fost semnalate in judetele din Sud-Vest – 24%, urmate de cele din Sud – 16%, Centru – 15%, Nord-Est si Vest – 8%.

Zona Bucuresti-Ilfov, în anii trecuti liderul afacerilor riscante, se află abia la 7%, faţă de 21% in 2014 respectiv 18% în 2013.

Ce a determinat aceasta schimbare pe harta insolventelor din Romania? Potrivit analiştilor de la KeysFin, avem de-a face cu o reasezare a afacerilor pe coordonate mult mai stabile.

"Cei şase ani de criză au adus schimbări semnificative în modul în care se face business în Romania. Mediul de afaceri s-a curăţat în parte de firmele cu probleme – cele mai multe fiind inregistrate in Bucuresti-Ilfov, gratie si noului Cod al Insolventei, care are prevederi menite sa susţină derularea rapidă a procedurii falimentului şi sa prevină declararea insolvenţei în orice condiţii”, afirmă analiştii de la KeysFin.

Un aport semnificativ, potrivit acestora, l-a avut si comportamentul băncilor, care au închis orice legatură de finanţare în raport cu firmele în insolvenţă. De asemenea, rolul mult mai puternic jucat de stat prin inspectiile fiscale şi scaderea perioadei de observaţie la maximum un an a determinat tot mai multe firme sa caute soluţii de restructurare în afara procedurii de insolvenţă.

Pe de altă parte, dupa anii boom-ului economic şi perioada de criză, oamenii de afaceri au înţeles că semnarea unui contract cu ochii închişi, să tai o factură fără să ştii cu cine ai de-a face, reprezintă o misiune sinucigaşă.

Astfel ca tot mai multe companii au ales sa contracteze servicii de business information, cum sunt cele oferite de KeysFin. “Aceste asigurari de business sunt tot mai raspandite in economie, la toate nivelurile, de la multinationale la SRL-urile de bloc. Si-au protejat afacerile si astfel au reusit sa supravietuiasca in jungla economica", au declarat analistii de la KeysFin.

Economistii avertizeaza insa ca statistica nu reprezinta decat o fotografie a unei realitati mult mai complexe, plina de provocari. Blocajul financiar, cel mai mare pericol, este încă la un nivel ridicat.

"Sunt inca domenii, precum retailul, constructiile si agricultura, acolo unde plăţile se fac cu intârzieri din cauza comportamentului unor firme care supravieţuiesc din rulajul financiar. În momentul in care o astfel de firmă se blochează, afectează intreg lanţul comercial", explică analiştii.

Anul trecut, numarul insolvenţelor în Romania a crescut cu 5%, de la 29.997 in 2013 la circa 31.500 de firme. În comparaţie, în Rusia au fost aproape 10.000 de insolvenţe în 2014, în Cehia circa 6.500, iar in Ungaria puţin peste 15.000.

KeysFin estimeaza că numarul firmelor în insolvenţă din Romania va scădea în acest an cu 20-30%.

"Trendul marcat de statistici este unul semnificativ şi pozitiv. Dacă situaţia economică nu va include surprize negative, în genul riscului valutar şi situatiei externe, există potentialul ca Romania să iasa din topul ţărilor cu cele mai multe cazuri de insolvenţă din Europa”, afirmă analiştii.

Potrivit acestora, acest trend va influenţa inclusiv atragerea de investitii străine. „Noul Cod Fiscal, scaderea TVA-ului la alimente, dezghetarea creditarii de business, toate aceste elemente ar putea influenta pozitiv percepţia şi evoluţia business-ului în România", au mai spus analiştii.

Expertii de la KeysFin au câteva sfaturi esenţiale pentru cei care fac business. În primul rand, să îşi construiască afacerea pornind de la realitaţi, nu pe promisiuni, indiferent de la cine vin acestea.

În al doilea rand, să se informeze temeinic cu privire la firmele cu care vor avea relaţii de business – cum stau cu cifra de afaceri, cu datoriile, ce plaja de clienti au, daca prezinta antecedente de natura sa genereze posibile incidente comerciale etc.

În al treilea rand, este absolut esenţială construirea unui business-plan care sa includă asigurări şi fonduri de “rezistenţă” în caz de blocaj financiar.

In alta ordine de idei, e bine ca oamenii de afaceri sa evite mirajul unei relatii comerciale cu o firma apărută peste noapte şi sa încerce sa îşi construiasca grupuri de afaceri cu firme de incredere, cu un comportament corect.

"Decat sa tai 50 de facturi si sa nu incasezi nimic, mai bine tai numai doua, dar esti sigur ca vei fi platit la timp", spun analiştii KeysFin.