Schimbarea strategică în managementul Albalact vine după ce compania a urcat pe locul doi în topul producătorilor de lactate din România. „Albalact a crescut mult în ultimii ani, a ajuns cea mai mare companie românească de lactate și astăzi este lider pe segmente importante din industrie. Strategia companiei vizează în continuare creșterea. Tocmai am încheiat investiții noi și am extins capacitățile de producție, am inovat portofoliul și am adus produse unice în piață, iar alte proiecte mari sunt în pregătire. Albalact intră într-o noua etapă de dezvoltare, una decisivă, iar pentru a susține această etapă avem nevoie de un management bine structurat și vizionar. Întotdeauna am căutat să construim strategia companiei cu oameni buni, care știu nu doar unde să caute oportunitățile de creștere, dar și să vadă perspectiva. Stephane Batoux este un manager cu experiență îndelungată și valoroasă în industria FMCG și vine să completeze o echipă de profesioniști care a clădit temeinic evoluția și performanța companiei în ultimii ani”, declară Raul Ciurtin, președintele Albalact.

Stephane Batoux (foto) va conducere compania Albalact, în timp ce Raul Ciurtin rămâne președintele Consiliului de Administrație al companiei. “Mă alătur uneia dintre cele mai dinamice companii de pe piața românească a lactatelor din ultimii cinci ani, o companie care și-a dovedit abilitatea de a fi câștigătoare cu îmbunătățirea profitabilității. (…) voi aduce experiența mea din industria FMCG împreună cu expertiza mea pe piața lactatelor pentru a contribui la creșterea companiei mai departe”, spune Stephane Batoux, noul director general Albalact.

Stephane Batoux vine la Albalact după un mandat de doi ani în poziția de director general la Coca-Cola HBC România. Anterior acestei funcții, Stephane Batoux a condus timp de trei ani afacerile companiei Danone România, tot în funcția de director general. Noul director general Albalact are 49 de ani și titlul MBA obținut la Înalta Şcoală de Comerț (École Superieure de Commerce) din Bordeaux, Franța. Stephane Batoux este tatăl a trei fete.

Albalact, cel mai mare producător de lactate cu capital majoritar românesc, a urcat anul acesta pe locul 2 în topul producătorilor din industria românească de lactate; compania a raportat  o cifră de afaceri de 423,18 mil. lei, în creștere cu 23% la sută, și a obținut un profit de 8,4 mil. lei, cu 14% mai mare decât profitul din anul precedent.

Albalact are astăzi în portofoliul său peste 140 de produse care acoperă toate categoriile de lactate, sub cele șase brand-uri – Zuzu, Fruzu, Fulga, Rarăul, De Albalact și Poiana Florilor.

Principalii competitori ai Albalact sunt  Lactalis, Hochland, Müller, Friesland, Danone sau Covalact.