Constantin Niţă participă, luni şi marţi, la lucrările Comisiei mixte româno-ungare de cooperare economică de la Budapesta.

În prima zi a lucrărilor, ministrul Economiei a participat la deschiderea Forumului de afaceri româno-ungar, unde a cerut companiilor prezente să valorifice potenţialul uriaş pe care îl oferă colaborarea economică bilaterală dintre cele două ţări.

'Considerăm că specializarea companiilor din ţările noastre în comerţ exterior şi poziţia geostrategică a României prin poarta estică maritimă a Europei pot fi fructificate în comun de companiile din cele două ţări', le-a spus Constantin Niţă oamenilor de afaceri români şi maghiari prezenţi la acest eveniment.

Totodată, oficialul român a cerut participanţilor la Forumul de afaceri româno-ungar dinamizarea cooperării în sectoare economice tradiţionale, între care un loc special îl ocupă sectorul energetic, prin asigurarea siguranţei energetice, diversitatea surselor de alimentare, dar şi domeniile emergente cum ar fi informatică, calculatoare, cibernetică.

În continuarea programului, ministrul Economiei a avut discuţii bilaterale în cadrul Comisiei mixte româno-ungare de cooperare economică cu co-preşedintele părţii ungare din cadrul Comisiei mixte, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria, Szijjarto Peter.

Cu această ocazie, ministrul Economiei a declarat că' dialogul la nivel ministerial este o continuare a cooperării pe multiple planuri şi reflectă importanţa acordată Ungariei ca partener economic pentru România. Parteneriatul strategic creat a influenţat realizarea unui cadru juridic bilateral ambiţios şi a contribuit la permanenta dezvoltare a relaţiilor bilaterale.'

El a invitat partea ungară să participe la realizarea unor macro-proiecte de infrastructură, care interconectează economiile din Europa centrală cu poarta sud-estică a Uniunii Europene, cum ar fi creşterea siguranţei navigaţiei pe Dunăre şi interconectarea ţărilor din regiune printr-o cale ferată rapidă, care să lege Praga de Bucureşti, via Budapesta.

Totodată, cele două părţi au analizat stadiul implementării unor proiecte strategice de interes comun în domeniul energetic, vizând reiterarea sprijinului reciproc pentru Proiectul Interconectorului Azerbaidjan – Georgia – România – Ungaria (AGRI) şi construcţia oleoductului de transport ţiţei Constanţa- Trieste, pe ruta România- Ungaria- Slovenia- Italia. În acelaşi sens au fost evidenţiate stadiul pregătirii lucrărilor tronsonului ungar South Stream, precum şi propunerea ungară de construire a unei conducte de gaz între Marea Egee şi Marea Baltică.

În 2013, Ungaria a devenit al 3-lea partener comercial al României, al 5-lea la export şi al 3-lea la import. Schimburile comerciale bilaterale au depăşit în mod constant şapte miliarde euro anual în ultimii trei ani, în timp ce dinamica creşterii exporturilor noastre în Ungaria s-a încadrat în marja creşterii generale a exporturilor româneşti la nivel internaţional de 10%.

Agerpres