"Tehnologia informaţiei este cheia pentru ca administraţia să ţină pasul cu era digitală şi să răspundă prompt nevoilor cetăţenilor. O ştim cu toţii, dar prea puţin s-a făcut până acum în această direcţie. Am adoptat în şedinţa de guvern mai multe măsuri în logica şi în spiritul demersurilor de simplificare deja începute. Pentru a debloca sistemele informatice nefuncţionale, dar şi pentru a propulsa dezvoltarea zonei de IT în administraţie vom acţiona pe fond, dar şi inovativ", afirmă premierul Cioloş.

Şeful Executivului precizează că Executivul a decis să creeze o direcţie de coordonare a tehnologiei informaţiei şi va lansa în această lună şi un program care va aduce inovaţie în administraţie.

"Vom crea o direcţie de coordonare a tehnologiei informaţiei la Guvern, pentru proiectele de importanţă strategică. În acelaşi timp, vom lansa în această lună un program care va aduce inovaţie în administraţie, va promova ideile tinerilor specialişti, valorificându-le în interes public. Programatori, designeri, dezvoltatori, experţi în securitate cibernetică, manageri de proiect şi alţii cu competenţe în zona IT se vor întâlni cu Guvernul pentru a dezvolta împreună servicii digitale inovatoare pentru cetăţeni", mai spune Cioloş. AGERPRES