Plecarea lui Homor este una „telenovelică”, acesta luând hotărârea de a susţine o video conferinţă cu toţi şefii direcţilor regionale de drumuri şi poduri din ţară pentru a-şi lua rămas bun. Cătălin Homor a cerut o ultimă situaţie a lucrărilor de deszăpezire, pentru a fi acoperit înaintea plecării din CNAIR. Motivul invocat de şeful Executivului, lipsa cantităţii suficiente de material antiderapant nu este suficient pentru a demonstra lipsa eficienţei intervenţiei firmelor ce ar trebui să se ocupe de deszăpezirea drumurilor naţionale şi a autostrăzilor.
Interimatul CNAIR va fi asigurat de unul dintre directori actuali ai companiei.

Premierul Sorin Grindeanu i-a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc să trimită Corpul de control la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi să ia toate măsurile legale pentru demiterea directorului general al companiei, Cătălin Homor.
„L-am rugat pe domnul ministru Cuc (ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc – n.r.) să trimită Corpul de control la CNAIR şi, de asemenea, l-am rugat să ia toate măsurile legale pentru demiterea domnului director al CNAIR pentru că în acest moment tot ceea ce înseamnă coordonarea activităţilor de deszăpezire şi modul în care operatorii şi cei care au câştigat au fost coordonaţi, la 14 ore după ridicarea Codului portocaliu, este deficitară. I-am transmis domnului Cuc să facă o analiză în amănunt nu doar pe persoană pentru că e clar că acolo lucrurile sunt deficitare ci şi la cauzele care au dus la această situaţie nefericită”, a declarat premierul, la finalul unei şedinţe ce a avut loc la Ministerul Transporturilor.