Acordul semnat de cele companii prevede că Orange va prelua 65% din acţiunile Groupama Banque, în timp ce grupul de asigurări Groupama va păstra restul de 35% din acţiunile acestei bănci care va fi redenumită Orange Bank înainte de lansarea serviciilor de mobile banking pe piaţa franceză la începutul lui 2017. Orange Bank va oferi conturi curente, conturi de economii, împrumuturi, asigurări şi servicii de plată şi are drept obiectiv atragerea a peste două milioane de clienţi. 

Orange şi Groupama au anunţat încă de la începutul anului că au demarat negocierile în vederea acestei operaţiuni, care ar urma să se finalizeze în trimestrul al treilea al acestui an. 

Directorul general de la Orange, Stéphane Richard, a precizat că într-o primă fază serviciile Orange Bank vor fi oferite în Franţa, urmând ca ulterior să fie extinse şi în Spania şi Belgia. "Aportul unei structuri bancare existente şi experienţa relaţiei bancare la distanţă cu Groupama Banque ne va permite să avansăm mai repede", a precizat Stéphane Richard. 

Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, este prezent în 209 de ţări, are 247 de milioane de clienţi, dintre care 185 de milioane abonaţi la serviciile de telefonie mobilă. Orange a realizat anul trecut vânzări de 39 de miliarde de euro şi avea 155.000 de angajaţi la nivel mondial. Compania este lider de piaţă în România, cu 10,205 milioane de clienţi şi venituri de 453,9 milioane de euro la 30 iunie 2015. AGERPRES