Potrivit contractului de privatizare, statul român s-a obligat să plătească OMV sumele pe care această companie urma să le investească în lucrări de mediu legate de poluarea istorică, sume estimate la 542 de milioane de euro. 

„În aprilie 2016, OMV a transmis statului român o notificare de dispută în ceea ce priveşte anumite solicitări neplătite de statul român pentru decontaminarea unor sonde şi reabilitarea mediului, în sumă de 34 de milioane de euro”, se arată în raportul OMV. 

De la momentul transmiterii notificării, statul român şi OMV au avut la dispoziţie 180 de zile pentru a rezolva amiabil această dispută. 

„Acest deadline a expirat în 19 octombrie 2016 şi, la data de 7 martie 2017, OMV a iniţiat procedurile de arbitraj împotriva statului român, în concordanţă cu regulile ICC (Curtea Internaţională de Comerţ, Paris/Franţa)”, mai spun reprezentanţii companiei austriece în document. 

Prin Legea de privatizare a Petrom, statul român s-a angajat ca, pe o perioadă de 15 ani de la data finalizării privatizării, respectiv începând cu 14 decembrie 2004, să despăgubească în totalitate compania pentru orice pretenţii în legătură cu contaminarea istorică a mediului, conform termenilor şi condiţiilor prevăzute în angajamentul de despăgubire privind mediul. 

În plus, timp de 30 de ani de la data finalizării, statul trebuia să despăgubească în totalitate compania pentru orice pretenţii în legătură cu abandonarea şi scoaterea din funcţiune a sondelor abandonate, oprite, închise sau care aşteaptă să fie abandonate, la data semnării sau finalizării, după caz, în conformitate cu termenii şi condiţiile prevăzute în angajamentul de despăgubire privind mediul. 

AGERPRES