Franța este în mod special afectată de criminalitatea cibernetică, numărul atacurilor informatice crescând cu 51% într-un an de zile, cu 21 de incidente pe zi, în timp ce pierderile financiare estimate, imputabile acestor incidente, cu crescut cu 28%, la 3,7 milioane de euro pe firmă în medie, potrivit studiului.

Pe plan mondial, atacurile au fost mai puțin violente, pierderile estimate scăzând cu 5% în medie pe an, la 2,5 milioane de dolari pe firmă.

“Cine nu se poate proteja se poate asigura”, notează PwC, care estimează că piața mondială de asigurări din domeniu, care au drept scop atenuarea efectelor financiare ale unui atac cibernetic, se va tripla în acest an, până la 7,5 miliarde de dolari.

Majoritatea amenințărilor (34%) vin de la angajați ai companiei atacate, conform studiului desfășurat între 7 mai și 12 iunie pe un eșantion de peste 10.000 de responsabili din 127 de țări. O parte tot mai mare a celor ce comit atacuri cibernetici provin din rândul furnizorilor și prestatorilor de servicii, potrivit aceluiași studiu.AGERPRES