Reducerea investiţiilor publice este una dintre explicaţiile revizuirii în jos a prognozei de creştere economică a României, Comisia Europeană anticipând că aceasta nu va depăşi 2% la finele lui 2014, după ce prognoza de primăvară indica un avans de 2,5% anul acesta, iar cea din iulie +2,8%.

"Legat de decelerarea creşterii sunt câteva motive foarte clare pe care le găsiţi şi în comunicat, inclusiv o poziţie mult mai conservatoare în ceea ce priveşte cheltuielile publice. Vedeţi cât de bine îmi aleg cuvintele. Şi mai ales cheltuielile publice în domeniul investiţiilor. Vreau să vă spun şi părerea mea. Dacă această poziţie mai conservatoare este legată şi de faptul că există mai multă disciplină financiară şi fiscală în ceea ce priveşte cheltuielile publice, chiar dacă la început impactul nu e bun din punct de vedere al creşterii economice, pe termen lung aceasta este o mare realizare", a spus Isărescu.

"Pe termen scurt, într-adevăr, când ai o construcţie economică cu anumite cheltuieli bugetare şi acestea sunt mult mai reduse, impactul asupra creşterii economice nu este pozitiv. Pe o execuţie bugetară mai strânsă pentru inflaţie este mană cerească, reduce inflaţia, n-avem ce să mai comentăm aici. Mai ales că noi ne aşteptam, fiind an electoral, să se întâmple invers. Ca în orice an electoral", a adăugat guvernatorul BNR.