Potrivit experţilor FMI, ţinta de deficit bugetar a autorităţilor române, 3% din PIB, necesită măsuri suplimentare. Proiectul de buget pe 2018 include atât majorări de salarii şi pensii, cu un impact estimat la 2% din PIB, trecerea contribuţiilor sociale în sarcina angajatului, precum şi reduceri de taxe. 

"Câştigurile pe partea de venituri de pe urma sistemului split TVA şi o mai bună colectare vor fi mai mici decât cele bugetate în timp ce cheltuielile sociale în 2018 vor fi mai mari decât cele bugetate. Pentru a respecta ţinta de deficit bugetar, staff-ul a încurajat autorităţile să implementeze măsuri de calitate (echivalente cu 0,6% din PIB) pentru a evita o nouă deteriorare a structurii bugetului şi a proteja cheltuielile de capital", se arată în raportul FMI. 

De asemenea, experţii instituţiei financiare internaţionale sunt de părere că, având în vedere poziţia ciclică actuală a economiei, se impune o politică fiscală mai strictă decât preconizează autorităţile în 2018 şi pe termen mediu. În opinia FMI, relaxarea fiscală orientată spre stimularea consumului într-un moment în care economia creşte solid ar putea agrava supraîncălzirea. "În opinia staff-ului, o ţintă fiscală mai adecvată având în vedere perspectiva ciclică ar fi un deficit de 2% din PIB, ceea ce ar necesita măsuri echivalente cu 1,5% din PIB pentru că ţinta de deficit de 3% a autorităţilor nu este susţinută în mod suficient cu măsuri… Reducerea şi mai mult a deficitului la 1,5% din PIB până în 2020 ar ajuta România să facă tranziţia la obiectivul bugetar MTO de 1% din PIB", se arată în raportul FMI. 

În opinia experţilor FMI, politica fiscală ar trebui să se concentreze pe îmbunătăţirea colectării veniturilor, pe creşterea eficienţei cheltuielilor şi pe o mai bună absorbţie a fondurilor europene. În acest sens, implementarea unei noi infrastructuri IT în administraţia fiscală este o prioritate cheie, având în vedere sistemele învechite ale României. În plus, ar trebui întărită prioritizarea marilor proiecte de investiţii. 

În replică, autorităţile române s-au angajat să respecte limita de deficit de 3% din PIB dar nu şi o reducere nouă reducere a deficitului pe 2018 propusă de misiunea FMI. De asemenea, autorităţile au fost de acord cu prioritizarea marilor cheltuieli de capital, o absorbţie mai eficientă a fondurilor europene, îmbunătăţirea eficienţei cheltuielilor şi o mai bună colectare a veniturilor. 

O misiune a FMI a vizitat România în perioada 6-16 martie 2018 pentru a desfăşura discuţiile prevăzute în Articolul IV din statutul instituţiei financiare internaţionale şi pentru consultări cu autorităţile centrale.