"Dragul meu prieten dl preşedinte şi eu avem o poziţie comună, ceea ce demonstrează că avem voinţa de a arăta restului lumii că vom acţiona ca nişte ţări prietene", a spus Erdogan. 

"Relaţia turco-rusă va continua să se amelioreze şi credem că este mult mai puternică decât era", a adăugat Erdogan. 

El a mai precizat că el şi Vladimir Putin sunt de acord că restabilirea legăturilor solide care existau anterior este o prioritate. 

Şeful statului turc, aflat la prima vizită peste hotare după tentativa de lovitură de stat de luna trecută, a spus că gazoductul Turkish Stream, un proiect turco-rus, va fi construit cât de curând posibil, cu scopul de a fi extins în Europa. 

Erdogan a mai precizat că Turcia şi Rusia îşi reintroduc obiectivul de a atinge anual 100 de miliarde de dolari în schimburi comerciale. 

Nu în ultimul rând, preşedintele turc a spus că discuţiile privind reluarea curselor charter din Rusia în Turcia vor fi accelerate, potrivit Reuters.

AGERPRES