Economia Elveţiei va înregistra o creştere de 1,4% anul acesta şi un avans de 1,8% anul viitor, a estimat joi Secretariatul de Stat pentru Economie SECO, confirmând previziunile din martie.

O serie de indicatori economici sugerează că economia mondială va avea o evoluţie pozitivă în 2016 şi 2017. Perspectivele Elveţiei pe termen scurt sunt afectate de un mare număr de incertitudini şi riscuri, inclusiv ameninţarea Brexitului – ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, se arată în comunicatul SECO.

Analiştii avertizează că presiunile vor creşte asupra francului elveţian, până în 23 iunie, când britanicii se vor pronunţa, într-un referendum, cu privire la oportunitatea părăsirii Uniunii Europene de către Regatul Unit. Deşi exporturile Elveţiei către Marea Britanie au reprezentat anul trecut doar o treime din nivelul exporturilor către Germania, turbulenţele de pe pieţele financiare cauzate de Brexit ar putea afecta Elveţia.

În 15 ianuarie 2015, Banca Naţională a Elveţiei a şocat pieţele financiare după ce a eliminat pragul minim de 1,20 franci pentru un euro, stabilit în urmă cu trei ani, ceea ce a provocat o apreciere de 30% a francului elveţian în raport cu moneda euro şi cu 25% faţă de dolar. Cererea în creştere pentru obligaţiunile elveţiene a dus la scăderea randamentului în teritoriu negativ, investitorii preferând să plătească pentru a cumpăra bonduri guvernamentale pe 10 ani.

Aprecierea francului a sporit temerile privind ritmul de creştere a economiei, dependentă de exporturi. De asemenea, multe companii au concediat sute de angajaţi în Elveţia, pe fondul aşteptărilor că aprecierea francului va afecta veniturile din export. AGERPRES