Din datele cercetării reiese că 59% dintre companiile din sectorul petrol şi gaze plănuiesc cel puţin o tranzacţie, la fel şi 59% dintre companiile de retail şi produse de larg consum, 58% dintre cele din energie şi utilităţi, 55% dintre jucătorii de pe piaţa produselor industriale şi 51% dintre firmele implicate în segmentul sănătate & produse farmaceutice.

"Perspectivele globale ale pieţei de fuziuni şi achiziţii (M&A) rămân pozitive, având în vedere că 50% din companii intenţionează să realizeze tranzacţii în acest an, conform celei de-a paisprezecea ediţii a studiului EY Global Capital Confidence Barometer (CCB). Ajuns în cel de-al şaptelea an de existenţă, barometrul CCB a identificat un apetit puternic pentru încheierea de tranzacţii şi de alianţe şi un peisaj M&A extrem de competitiv, în cadrul căruia aproape o treime dintre directorii chestionaţi (28%) se aşteaptă la apariţia de noi oferte nesolicitate în următoarele 12 luni", conform EY.

Subliniind accentul puternic pus pe creşterea non-organică, 40% din reprezentanţii managementului de top caută stabilirea de alianţe cu alte companii.

"O perioadă prelungită de evoluţie economică incertă, cuplată cu fenomenele disruptive de pe anumite pieţe, generează un interes puternic pentru fuziuni şi achiziţii. Având în vedere presiunea asupra preţurilor şi ritmul schimbării, creşterea organică, de cele mai multe ori, nu mai este suficientă. Companiile sunt tot mai înclinate să încheie tranzacţii şi să formeze alianţe ca să genereze venituri mai mari. Achiziţiile şi alianţele reprezintă, în prezent, trăsăturile cheie ale agendei de creştere din mediul corporate", a declarat Florin Vasilică, liderul Departamentului de Asistenţă în tranzacţii, EY România.

Studiul EY a identificat existenţa unui mediu favorabil pentru accelerarea tranzacţiilor în anul următor. Evaluările sunt percepute ca stabile, iar executivii continuă să aibă încredere în numărul şi calitatea oportunităţilor disponibile, precum şi în posibilitatea de a încheia tranzacţii.

Apetitul pentru tranzacţii rămâne puternic, în condiţiile în care peste 80% dintre cei care intenţionează să încheie fuziuni şi achiziţii planifică cel puţin o tranzacţie în perioada următoare. Un sfert dintre executivi se aşteaptă la o creştere a oportunităţilor de încheiere a tranzacţiilor în anul următor.

Companiile încep să se orienteze către tranzacţii de dimensiuni mai mari, astfel că se înregistrează o creştere de cinci ori a numărului de companii care doresc să achiziţioneze active mai mari de un miliard de dolari. Această tendinţă era de aşteptat, având în vedere că orice creştere substanţială implică acţiuni mai îndrăzneţe.

"Pe lângă tranzacţii, 40% din companii iau în considerare încheierea de alianţe care să le ajute să facă faţă impactului transformărilor digitale din mediul de business în care activează. Alianţele sunt tot mai des văzute ca un mijloc prin care poţi beneficia de experienţa altor companii. Acestea oferă o abordare mai informală, cu riscuri mai scăzute, fapt care permite companiilor să răspundă rapid schimbărilor din piaţă. Companiile pot intra şi ieşi dintr-o alianţă cu mai multă uşurinţă decât dintr-o fuziune sau dintr-o achiziţie", a adăugat Florin Vasilică.

Conform studiului, tehnologia şi schimbarea preferinţelor consumatorilor stimulează convergenţa sectorială şi accelerează apariţia de noi competitori în cadrul multor industrii, iar acest fapt alimentează dorinţa de a încheia tranzacţii şi de revizuire a activelor. Peste o treime din executivi (37%) se aşteaptă la creşterea vânzărilor forţate în anul următor. Această tendinţă este în acord cu comportamentul companiilor din tot mai multe sectoare care se orientează către alte zone şi îşi revizuiesc strategia, adesea în vederea vânzării activelor slab performante.

În contextul unei creşteri economice încă modeste, companiile caută să-şi îmbunătăţească perspectivele de creştere în afara graniţelor propriei ţări, 74% dintre acestea luând în considerare încheierea de tranzacţii transfrontaliere. Conform rezultatelor studiului, companiile continuă să-şi revizuiască portofoliile şi să evalueze zonele în care operează. Directorii sunt interesaţi să caute în afara graniţelor zone de creştere solidă pe măsură ce îşi planifică strategiile de investiţii.

Fluxurile tranzacţiilor M&A arată că firmele explorează o varietate de regiuni geografice pentru a identifica oportunităţi care să le susţină obiectivele strategice. Europa de Vest este din nou prima opţiune în preferinţele acestora, companiile căutând să profite de evaluările financiare relativ mai joase şi de finanţările mai ieftine din această regiune. Tendinţa dominantă a investiţiilor externe derulate de China va continua, pe măsură ce firmele chinezeşti caută să investească în active solide legate de proprietatea intelectuală.

Companiile chineze au cheltuit deja peste 100 miliarde dolari în active din afara graniţelor Chinei din februarie 2016 şi până în aprilie 2016 – cea mai mare valoare înregistrată până acum. Principalele cinci destinaţii preferate de investitori sunt: Statele Unite, Marea Britanie, Germania, India şi China.

În schimb, perspectivele de creştere robustă din anumite zone stimulează intenţiile legate de fuziuni şi achiziţii – directorii executivi rămân relativ liniştiţi atunci când se pune problema volatilităţii pieţei din primul trimestru al anului 2016. Cu toate astea, există unele motive de îngrijorare. Accentuarea instabilităţii politice globale şi regionale, mai ales în Orientul Mijlociu, peninsula Coreea şi Marea Chinei de Sud, este percepută drept riscul cel mai mare.

Un risc potenţial la adresa mega-tranzacţiilor viitoare (de peste 10 miliarde dolari) este reprezentat de preocuparea directorilor executivi legată de reglementările pieţelor şi ale competiţiei. Această îngrijorare a afectat deja tranzacţiile recente, pe măsură ce autorităţile au devenit tot mai intervenţioniste în cadrul anumitor consolidări mari, din diverse industrii. Companiile vor fi nevoite astfel să se gândească cum ar putea să răspundă unor astfel de provocări, atunci când evaluează consolidări de mari dimensiuni.

Dincolo de aceste preocupări, încrederea în fuziuni şi achiziţii rămâne la un nivel ridicat, iar directorii executivi nu se aşteaptă la riscuri sistemice majore – fapt evidenţiat de sentimentul pozitiv legat de achiziţii şi de numărul de tranzacţii care urmează să fie finalizate.

"În acest context, în care consideră economia globală relativ stabilă, executivii trebuie să-şi genereze propriile oportunităţi într-un mediu economic aflat încă într-o prelungită perioadă de creştere modestă. Una dintre provocările cheie pentru aceştia este menţinerea unui control strict al costurilor, simultan cu identificarea unor noi surse de venituri. Achiziţiile, la fel ca şi alianţele, sunt listate ca priorităţi pe agenda de creştere a corporaţiilor în viitorul apropiat', adaugă Florin Vasilică.

În ceea ce priveşte piaţa românească şi perspectivele sale, experţii se aşteaptă ca gradul de încredere crescut în economia autohtonă să se reflecte în continuare printr-un apetit susţinut de tranzacţii şi oportunităţi de investiţii în România

"România este a treia ţară din regiune, atât la nivel de număr de tranzacţii înregistrate în cursul anului 2015, dar şi în valoare. Ne aşteptăm ca gradul de încredere crescut în economia românească să se reflecte în continuare printr-un apetit susţinut de tranzacţii şi oportunităţi de investiţii în România. Deja asistăm la mutări interesante în anumite sectoare datorate şi unui interes mai mare al antreprenorilor vis-a-vis de tranzacţiile concurenţilor, precum şi al abundenţei surselor ieftine de finanţare şi a unui număr mai mare de investitori interesaţi de ţara noastră', a concluzionat Vasilică.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014.

SURSA: Agerpres