"Creşteţi calitatea învăţământului. Este un proces foarte dificil, dar setaţi criteriile nici foarte sus, să constataţi că nimeni nu le îndeplineşte, dar nici foarte jos să constataţi că nu puteţi creşte calitativ învăţământul', a recomandat Lucian Croitoru.

El a colectat 10 idei din prezentările participanţilor la prima parte a conferinţei pe care le-a prezentat ca şi concluzie. Prima recomandare a fost 'nu creşteţi impozitele, mai degrabă raţionalizaţi cheltuielile. Dacă chiar vreţi să creşteţi ceva, creşteţi libertatea economică, mai ales cea care este fondată pe clarificarea drepturilor de proprietate şi pe creşterea producţie', a spus Croitoru.

De asemenea, el a recomandat 'domnia legii' care, în opinia sa, nu înseamnă numai să ai reforme în justiţie, ci şi clarificarea drepturilor de proprietate.

'Nu mai sacrificaţi cheltuielile de investiţii pentru a creşte transferurile. Faceţi invers! Permiteţi transferurilor să crească într-un ritm mai mic decât al investiţiilor', este o altă idee expusă de consilierul guvernatorului BNR.

În plus, acesta a recomandat prioritizarea investiţiilor, toleranţă şi, mai ales, reformarea administraţiei publice, inclusiv prin penetrarea tehnologiei electronice în relaţia cu clientul.

Mai mult, Croitoru susţine că atunci când se stabilesc anumite date, trebuie să se ţină cont de realităţi, pentru a face aceste date credibile. AGERPRES